Cea mai frumoasă şi mai delicată amintire din tinereţe era o cutie muzicală din cele mai obişnuite: un pian mic, la care, prin ridicarea capacului, se auzea o melodie de câteva minute, o melodie mecanică, formată din mici sunete ca de clopoţei, care-şi urmau unul altuia. Toate melodiile din cutiile muzicale sunt mecanice, formate din sonori ca lovituri într-un metal care continuau, mai înalte sau mai joase. Pe pian se putea aşeza o balerină de jucărie, care începea să se rotească.
Imaginea era a unei mici balerine care dansa în cântec de clopoţel, cu o melodie plăcută şi puţin veche. Cutia muzicală trebuia să fie pusă în funcţiune de o cheiţă.
Apoi cutiile muzicale au devenit un fel de a înfrunta tristeţea, serile lungi de toamnă, zilele monotone, momentele când nu ştia cum ar putea umple timpul până la o emisiune la televizor sau până la cină. A început să cumpere cutii muzicale care se vindeau mai ales de Crăciun, cu melodii vesele, cu melodii vechi sau cu câte un fragment cunoscut dintr-o operă clasică. Cutiile puteau cânta acum mai multe cântece, puteau să fie ca un clopot sau ca o cutie de bomboane, aveau baterii sau cheiţe care nu funcţionau prea bine.
Uneori asculta o jucărie cu cântec, apoi alta şi alta, cutiile sunau cu clinchete vesele, balerina se rotea pe capacul unui pian miniatural, după care se lăsa liniştea.
Nu era un amator de muzică, era departe de a fi un meloman, cutiile care cântau însemnau nu atât tinereţea, cât frumuseţe, sunete suave, o lume de poveste, câteva minute de fericire şi bucurie ca la Crăciun sau ca în basme, când se întâmplă ceva miraculos.
Avea o colecţie, aproape, de cutii muzicale, cunoştea melodii vesele sau melancolice care se auzeau din mecanismele lor, era ceva ce nu mai putea să lipsească din viaţa lui.
S-a gândit că era singur, că singurătatea era unicul refugiu în faţa vieţii, a agresivităţii, a lipsei de comunicare, a sentimentelor care îl puteau distruge, a unei lumi triste în care el se simţea străin.
Numai cutiile muzicale, numai balerina care se învârtea pe pianul magnetic cu sunete melancolice îi spuseseră mai mult şi îl făcuseră mai fericit decât lumea din care, uneori, pleca.
NIADI CERNICA
Comentarii