Comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Suceava au participat vineri, 15 mai, la o activitate de educaţie ecologică desfăşurată la Şcoala Gimnazială nr. 10 Suceava, alături de elevi şi cadre didactice pasionate de protejarea mediului înconjurător.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme esenţiale precum colectarea selectivă a deşeurilor şi reciclarea, fiind subliniat rolul fiecărui cetăţean în menţinerea unui mediu curat şi sănătos.
Elevilor le-au fost prezentate şi echipamentele moderne achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), utilizate de comisari pentru monitorizarea şi controlul activităţilor cu impact asupra mediului.
La activitate a participat şi o studentă a Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, aflată în perioada de practică la Garda de Mediu – CJ Suceava.
„Prin astfel de acţiuni ne propunem să contribuim la formarea unei generaţii responsabile şi conştiente de importanţa protejării mediului înconjurător” au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu Suceava.
Acest tip de întâlniri interactive reprezintă un demers constant al instituţiei pentru creşterea gradului de conştientizare ecologică în rândul tinerilor suceveni. (N.B.)
























Comentarii