Nu mică nevoinţă se cere nouă în lupta cu duhul mâhniciunii, adică al scârbei, fiindcă el aruncă pe suflet întru deznădăjduire. Şi, de va fi scârba adusă de la oameni, se cuvine a o răbda cu bărbăţie şi pentru acela care ne-a pricinuit-o a ne ruga (…); tare încredinţându-ne că toate acestea nu ni se întâmplă nouă fără de Pronia lui Dumnezeu, şi că în sfârşit, Dumnezeu, toate câte trimite nouă, le trimite spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre: măcar deşi cea trimisă nu ni se pare de folos în timpul de faţă, însă urmările vor arăta cum că adevărat nu ne este de folos aceea pe care singuri o dorim, ci aceea pe care o rânduieşte Dumnezeu.
Pentru aceasta, nu trebuie noi a ne încânta de omeneştile cugete, ci a crede din tot sufletul cum că ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător le vede pe acestea, că fără de voia Lui nimic nu se poate întâmpla cu noi, şi că ispitele cele aduse asupra noastră le trimite El, după a Sa bunătate, ca, răbdându-le, să primim de la El cununi. Pentru că, fără de ispite, nimeni nu poate vreodată să primească cunună. (Sfântul Nil Sorski)
(Cerească Înţelepciune de la cei de Dumnezeu luminaţi Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediţia a II-a, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, pp. 49-50)
Comentarii