Cu profundă durere, comunitatea artistică suceveană a anunţat, joi, trecerea la cele veşnice a maestrului Dumitru Rusu (1938 – 2026), „una dintre cele mai importante personalităţi ale artei plastice din Bucovina”.
Născut la 6 noiembrie 1938 în Ilişeşti, Dumitru Rusu a absolvit Institutul de Arte Plastice din Cluj şi a ales să se întoarcă în Bucovina, unde şi-a dedicat întreaga viaţă creaţiei şi promovării valorilor artistice locale.
Pictor, acuarelist şi grafician de excepţie, a surprins cu sensibilitate şi rafinament peisajul, lumina şi spiritul acestor meleaguri, transformând realitatea într-un univers poetic încărcat de emoţie şi lirism.
Prin tuşa sa inconfundabilă şi sensibilitatea cromatică aparte, Dumitru Rusu a devenit un veritabil ambasador al Bucovinei în ţară şi peste hotare. A fost, de asemenea, un profesor şi mentor generos, care a format generaţii întregi de artişti în cadrul Şcolii Populare de Artă şi al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, insuflându-le discipolilor dragostea pentru frumos şi rigoarea creaţiei.
A fondat în 1970 Cenaclul Artiştilor Plastici Profesionişti şi a fost întemeietorul Filialei Uniunii Artiştilor Plastici din Suceava, fiind un organizator şi promotor neobosit al vieţii artistice locale timp de peste cinci decenii.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, maestrul Dumitru Rusu a rămas activ şi creator până în ultimii ani ai vieţii, fidel crezului său artistic şi devotamentului faţă de Bucovina – plaiul drag al copilăriei sale.
Dispariţia sa lasă un gol imens atât în peisajul artistic românesc, cât şi în inimile colegilor, elevilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit.
Uniunea Artiştilor Plastici din România a transmis sincere condoleanţe familiei îndurerate, colegilor şi tuturor celor care i-au fost aproape. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (N.B.)



























Comentarii