> Lovituri aeriene violente asupra centrului Beirutului
Israelul a acceptat armistiţiul cu Iranul, a declarat pentru AFP un oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului.
Statele Unite şi Iranul au convenit, prin intermediul Pakistanului, asupra unui armistiţiu de două săptămâni în schimbul redeschiderii strâmtorii Ormuz, cu puţin peste o oră înainte de expirarea ultimatumului dat de preşedintele american Donald Trump, care ameninţa cu distrugerea Republicii Islamice.
Mediatorul pakistanez a asigurat că armistiţiul se aplică şi Libanului, unde Israelul desfăşoară operaţiuni militare împotriva grupării armate pro-iraniene Hezbollah.
Totuşi, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a afirmat ieri că armistiţiul între SUA şi Iran „nu include Libanul”, ţară antrenată în războiul din Orientul Mijlociu după atacurile organizaţiei şiite pro-iraniene Hezbollah contra teritoriului israelian.
Declaraţia contrazice un anunţ făcut anterior de premierul pakistanez Shehbaz Sharif, potrivit căruia încetarea focului pentru 14 zile se aplică „peste tot, inclusiv în Liban şi în alte părţi”.
Israelul a întreprins ieri o serie de lovituri aeriene asupra centrului capitalei libaneze Beirut, cele mai violente de la începutul războiului pe 2 martie, provocând scene de panică la o oră de trafic intens, relatează AFP şi dpa. Armata israeliană a declarat că a executat ieri „cea mai mare lovitură coordonată” împotriva Hezbollah de la începutul războiului.
Loviturile au vizat de asemenea periferia sudică a Beirutului, bastion al Hezbollah, după un avertisment din partea armatei israeliene, precum şi mai multe zone din sudul şi estul Libanului.




























Comentarii