Pod de acces prăbuşit în comuna Coşna

> Un autoturism a căzut în albia pârâului Teşna

Un incident neobişnuit a avut loc duminică, 29 martie, în jurul orei 13:06, pe un drum privat de acces din comuna Coşna. Un pod de lemn s-a rupt sub greutatea unui autoturism, care a căzut în albia pârâului Teşna. Din fericire, nu au rezultat victime.

Potrivit datelor din ancheta poliţiştilor, un bărbat din localitate conducea un autoturism pe o cale de acces amenajată pe un teren privat, îndreptându-se spre propria locuinţă. După ce a parcurs aproximativ 150 de metri, în momentul în care a traversat puntea de lemn amenajată peste pârâul Teşna, structura podului s-a prăbuşit din cauza deteriorării materialului lemnos. Autoturismul a căzut în albia pârâului.

În vehicul se mai aflau două pasagere, tot din localitate. Conducătorul auto şi cele două femei nu au suferit leziuni în urma incidentului.

Poliţiştii au stabilit că puntea de lemn a fost construită în urmă cu aproximativ 5 ani de proprietarul imobilului, fiind utilizată exclusiv de acesta, pentru accesul auto către locuinţă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI