Revoluţia tehnologică – în principal inteligenţa artificială şi robotica – va schimba fundamental societatea sub toate aspectele. Îmi pun o întrebare, poate şi dumneavoastră, legată de inteligenţa artificială şi umorul pe care umanitatea îl apreciază, a „pausat” oamenii după cele mai grele momente şi ne transmite o stare de bine şi optimism. Va mai fi umorul la fel? Va exista un roboţel Caragiale, Mark Twain sau I. Hašek? Pentru mine e greu de acceptat o asemenea variantă, cel puţin în următoarea sută de ani! Sper să mă înşel, iar umorul creat artificial să existe, chiar dacă nu la fel de original ca cel uman, pentru că este o acută nevoie de veselie (care are efectul cuprins în titlul acestei rubrici!) într-o lume tristă şi leneşă în gândire. Trebuie să programăm roboţii gânditori să producă umor în folosul exclusiv al omului, pentru că nu o vor face din iniţiativă proprie, cu toată inteligenţa artificială din dotare. Ei nu au nevoie de „glumiţe” în folos propriu şi îmi este imposibil să-mi imaginez un roboţel tăvălindu-se de râs la un banc cu Bulă!
Capacitatea inteligenţei artificiale de a înmagazina cantităţi uriaşe de informaţii, inclusiv producţii umoristice, poate fi folosită în procesul de creare de noi poante, scheciuri, texte, jocuri de cuvinte etc., menite a ne face „veseli şi de neînvins” în viaţă. Vor fi şi opere geniale? Sunt foarte sceptic, dar din nou sper că mă înşel! Va creşte, la comandă, cantitatea de umor la mia de locuitori? Cred că bat câmpii! Nu-i vorba despre producţia de fontă pe cap de locuitor de până în 1990… Un lucru este cert. Informaticienii (tocilari prin excelenţă) vor deveni, la comandă, nu din plăcere, „furnizori” de umor. Personal, voi râde de ei!
Se va dezvolta simţul umorului la roboţei sub impulsul inteligenţei artificiale? Cum vor râde şi cum vor aprecia calitatea poantelor, caricaturilor sau a filmelor de comedie? Cred că se vor veseli fals, precum politicienii în faţa glumelor care îi vizează. Oare ştiu să înjure printre dinţi? Scuze, printre circuite! De aici apare o nouă dilemă, legată clar de „linia roşie” până la care inteligenţa artificială se poate întinde pe „tărâmul uman”. Şi este valabilă atât în zona umorului, cât şi a empatiei, suferinţei sau a ataşamentului (dragostei!) faţă de o fiinţă, un obiect sau o idee. Mai bine spus, vor putea fi înlocuiţi oamenii în toate domeniile pe termen lung, eventual de o combinaţie om-robot? Nu prea avem timp să ne gândim şi îngrozim de această perspectivă!
Revenind la umorul în această epocă a superdezvoltării şi a competiţiilor economice, tehnologice sau geopolitice, cred că trebuie să luăm „un timp de respiro” şi să ne veselim, pentru că viaţa cotidiană ne oferă multe ocazii, iar existenţa fiecăruia este cumplit de limitată. Nu putem lăsa moştenire şi hohotele de râs pe care gafele, dar şi creaţiile umoristice le generează, dar de care nu am profitat de eterna „lipsă de timp”! Nu cred că este cea mai bună atitudine comportamentul permanent „serios” în viaţă, ignorarea totală a abordărilor glumeţ-lejere a diferitelor aspecte din viaţa socială sau o pasivitate exagerată în faţa veseliei celorlalţi. Creierul (cred că…) are nevoie de umor, se relaxează în faţa glumelor şi are (la cei mai mulţi!) tendinţa de a recrea realitatea într-o formă clar „neserioasă” (aceasta este şi calitatea care diferenţiază umoriştii de ceilalţi!).
Trebuie să contribuim la creşterea cantitativă, dar mai ales calitativă a umorului. Altfel vom fi, ca în cazul informării cuvenite, „sclavii” reţelelor sociale şi a manipulatorilor. Să ajungem şi să râdem cum vor „ei”? Un coşmar!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii