Iranul susţine că poate duce războiul cu SUA şi Israel cât timp va fi necesar

Iranul a susţinut ieri că forţele sale armate sunt hotărâte „să se apere atât timp cât va fi necesar” în războiul actual declanşat de SUA şi Israel, până când acestea două din urmă vor înţelege că nu îl pot ataca oricând doresc şi să înceteze apoi conflictul când situaţia le convine sau când întâmpină dificultăţi, relatează agenţia EFE.

Forţele noastre armate şi poporul nostru sunt decise să se apere atât timp cât va fi necesar, până când inamicul va înţelege că nu poate iniţia un război împotriva Iranului oricând doreşte şi să-l oprească atunci când îi convin”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, la o conferinţă de presă. El s-a referit astfel atât la războiul în desfăşurare cât şi la războiul de 12 zile declanşat de Israel anul trecut împotriva Iranului, conflict în care au intervenit atunci şi Statele Unite printr-un bombardament asupra instalaţiilor nucleare subterane ale Iranului.

Acelaşi purtător de cuvânt a insistat că Iranul nu va tolera ca „două regimuri malefice” (referindu-se la SUA şi Israel) să-i impună un război şi ulterior, când le convine situaţia sau când se confruntă cu dificultăţi logistice ori defensive, să declare încetarea focului doar pentru a relua agresiunea la scurt timp mai târziu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI