> Gheorghe Şoldan: Nu este un mesaj de despărţire, ci un avertisment pentru unitate
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Biroul Permanent Lărgit al partidului a decis suspendarea primarului municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, din calitatea de membru PSD şi din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, pentru o perioadă de 6 luni.
Aflăm că decizia a fost luată cu largă majoritate (64 voturi „pentru”, două „împotrivă”) în şedinţa de vineri a Biroului Permanent Lărgit.
Gheorghe Şoldan a precizat că suspendarea reprezintă „cel mai mic avertisment” şi nu un mesaj de despărţire, ci unul prin care PSD îşi doreşte „o echipă mult mai unită şi mai bună pe viitor”.
Mai mult, liderul Organizaţiei Judeţene PSD Suceava a spus că a văzut în conferinţa de presă de luni a primarului Vasile Rîmbu „un strigăt de ajutor”, că acesta îşi doreşte independenţa, iar acum are posibilitatea să vadă cum este această independenţă…
„Am avut discuţii cu domnul primar Vasile Rîmbu toată săptămâna. Este un coleg de partid pe care îl respect şi cred că va reveni mai puternic” a declarat Şoldan.
El a explicat că măsura a fost luată în baza articolelor 30 şi 31 din Statutul PSD, care vizează unitatea şi disciplina de partid.
Principalele motive invocate sunt: apropierea excesivă de alte partide (în special PNL); numirea exclusivă a membrilor PNL în funcţii-cheie din Primărie (city manager, secretar general al municipiului, purtător de cuvânt); declaraţii publice care au adus prejudicii imaginii PSD; lipsa organizării de şedinţe ale organizaţiei municipale şi a unei comunicări politice coerente.
„În toate funcţiile politice numite în primărie sunt doar membri PNL. Oamenii au votat schimbarea în 2024” a punctat liderul judeţean al PSD Suceava.
Gheorghe Şoldan a recunoscut că poartă şi el o parte din responsabilitate, pentru că a fost „prea îngăduitor”, comparând situaţia cu cea a unui părinte care nu este suficient de sever cu copilul, „iar dacă acel copil nu este atenţionat la timp merge la şcoală şi sparge geamul la cancelarie”.
Ni s-a transmis că Vasile Rîmbu a primit decizia „cu demnitate”, iar Gheorghe Şoldan şi-a exprimat convingerea că primarul va reveni în partid „mai întărit” după cele şase luni. (N.B.)



























Comentarii