Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)
1) Catedra de Istorie de la Universitatea din Cernăuţi de un român bucovinean
2) Catedra pentru Istoria poporului român de I.C. Munteanu
– 1 –
În 1908 „Viaţa Românească” de la Iaşi (Anul III, nr. 4/1908, p. 117-120) publică o scrisoare sub semnătura „Un român bucovinean”, cu următorul conţinut:
O faţă a mult discutatei chestiuni naţionale în Austria, care ameninţă cu sabia lui Damocles capul miniştrilor, este chestiunea universitară în Austria.
În Austria – fără Ungaria – există 8 universităţi, dintre care 7 complete, cu câte 4 facultăţi şi una incompletă, fără facultatea de medicină.
Din cele 8 universităţi din Austria 5 sunt nemţeşti şi anume: la Viena, Praga, Graz şi Lemberg.
De mulţi ani cer deja Cehii o a doua universitate, în Moravia. Cehii pretind ca aceasta să fie la Brünn, capitala Moraviei, oraş cu caracter nemţesc.
O cerere tot atât de veche este şi cererea italienilor, care o cer la Triest. Guvernul pare înclinat să o împlinească, dar nu la Triest, ci la Viena.
Slovacii cer o facultate de drept la Laibach, iar rutenii din Galiţia, care sunt tot atât de numeroşi ca şi polonezii, o cer la Lemberg, iar până la crearea acesteia, cer mai multe catedre cu predare ruteană.
Cu agitaţiile în jurul chestiunii acesteia stă şi ultimul omor politic, care a produs multă senzaţie, primul de felul acesta în Austria şi arătând în ce stare disperată au fost aduşi Rutenii, prin domnia neomenoasă a Polonilor.
Guvernul central a încercat să-i mulţumească pe Ruteni, la Universitatea din Cernăuţi, fiind dispus a le acorda aici cât de multe locuri, ceea ce ar fi fost egal cu nimicirea Românilor pe terenul cultural. Pentru fericirea noastră, Rutenii n-au primit până acum.
Cu ultimii în şirul popoarelor austriece, care cer concesiuni naţionale în învăţământul superior, se prezintă Românii.
Cererea lor e foarte modestă. Cer înfiinţarea unei catedre de istoria Românilor, pe lângă Universitatea din Cernăuţi.
Un capitol trist al învăţământului nostru este tratarea istoriei naţionale. Nicăieri în altă parte a lumii nu-i posibil ca istoria ţării – care locuieşte întrânsa – care s-a apărat de năvălirea barbarilor, să nu fie învăţată de generaţiile tinere. Nici în şcoala primară, nici în cea secundară, Istoria Românilor nu e deloc cercetată şi învăţată.
Cererea românilor în acest scop e veche. Ea a fost mereu ignorată.
Acum, acţiunea a pornit de la studenţii români de la Viena. Într-o mare adunare studenţească – la care au fost de faţă şi studenţii slavoni, italieni ş.a., străini de la Universităţile din Graz, Cernăuţi – au aderat la mişcarea aceasta. Şi-au dat adeziunea şi toate partidele. Ministrul de instrucţie publică, Marchet, răspunzând lui Onciul, a recunoscut că cererea Românilor e justă. Dar nu se poate rezolva. Nu i s-a făcut nicio propunere de la Universitate. Această bunăvoinţă a arătat-o ministrul de la Viena şi micii delegaţii studenţeşti ce s-a prezentat la el.
Şi primarul Vienei, Dr. Lueger, a asigurat deputaţii că v-a sprijini această cerere. Dar tocmai atunci dăm peste o piedică neaşteptată: rezistenţa Universităţii.
Universitatea „Francisko-Josefină” din Cernăuţi, creată la jubileul de 100 de ani de la încorporarea Bucovinei în 1875, e germană. A fost creată ca „un punct de atracţie” pentru popoarele din Estul Europei şi, mai ales, pentru Românii din Regat. Meritul e al românului bucovinean Tomaşciuc care, ca deputat liberal în Parlament se bucura de mare trecere. El e şi rector.
Universitatea aceasta niciodată nu s-a bucurat de dragostea guvernului de la Viena. Ea a funcţionat mai mult ca „o fabrică pentru trebuinţele practice ale ţării, decât ca un teren de lumină şi cultură” (p. 117-119).
Profesorii de la Cernăuţi priveau această stagiune ca o nenorocire. Mulţi au susţinut că Universitatea din capitala Bucovinei e un fel de „Strafkolonie”. Nici acum nu s-au schimbat lucrurile. Prieteni printre profesori am avut puţini. Duşmani declaraţi – mulţi. Profesorii n-au avut legături cu ţara şi poporul. Un profesor a şi făcut propunerea ca Universitatea să fie mutată în altă parte.
Lipsesc mai multe catedre de primă necesitate. Precum catedra de estetică şi altele. Ea e unica şi incompletă din Austria. Dar şi cea mai neglijată. Sumele alocate din buget acesteia sunt, ca proporţie, mai mici decât celelalte.
Pe lângă facultăţile laice, la Universitatea din Cernăuţi este şi o facultate teologică. Susţinută din Fondul religionar al B.O.R. La ea, corpul profesoral este exclusiv român. Slavii, însă, au trei catedre. Una pentru limba şi literatura ruteană. Una pentru limba slavă. Una pentru istoria europeană estică. Şi, până acum doi ani, n-a fost posibil să pătrundă vreun român bucovinean în învăţământul superior. Acum, avem deja pe doi docenţi români, pe Dr. Constantin Isopescu-Grecu la facultatea de drept, care predă dreptul penal, şi pe dl Dr. Eugen Botezat, la facultatea de ştiinţă, pentru zoologia comparată.
Cererea românilor pentru crearea unei Catedre de Istorie nu s-a bucurat nicicând de simpatiile profesorilor universitari străini. Ei nici nu s-au prea interesat de aceasta, câtă vreme nu s-au interesat nici cei de la centru. De când cu declaraţiunea favorabilă a ministrului de instrucţie, chestiunea a luat, însă, altă faţă şi la Universitate.
La Catedra pentru istoria popoarelor din estul Europei este un Rutean, dr. Milkowicz. De 24 de semestre face cursuri la această catedră, nu i-a trecut prin cap că există Români în istorie şi pe lume. El a predat istoria Ucrainei, Bizanţului etc.
Când s-a ivit cererea Românilor, dl. Milkowicz, sprijinit şi în Comisia bugetară de toate partidele şi cu avizul ministrului de la Viena a descoperit şi pe Români şi a anunţat şi un curs de istoria Românilor pentru Semestrul de iarnă viitor.
Românii nu acceptă. Ei vor un curs de istoria Românilor, predat de un Român, în limba Română. Milkowicz e rutean, nu ştie româneşte, utilizează izvoare străine de mâna a doua.
O adunare a românilor de la Cernăuţi a cerut în două rezoluţii crearea acestei Catedre.
În prima rezoluţie se cere crearea catedrei. Pentru aceasta sunt şi câţiva profesori nemţi. Cererea va fi aprobată, probabil, de facultatea filosofică şi de Senatul Universităţii.
Contra celei de-a doua rezoluţie – de-a se face un curs în limba română, de un Român – se vor ridica toţi ca un singur om, fiindcă s-ar nimici caracterul german al Universităţii. Se pare, totuşi, că după mulţi ani de trudă ne apropiem de această soluţie. Nu ne vom lovi de-o altă piedică? Vor fi candidaţi?
Milkowicz încearcă într-un jurnal nemţesc să dovedească faptul că, nicăieri în Austria, nu se face istoria diferitelor popoare şi că Românii trebuie să se mulţumească cu „istoria popoarelor Europei Estice”. Adevărul e că la Praga există o Catedră pentru… istoria cehilor. La Cracovia şi Lemberg pentru istoria polonilor şi ucrainenilor sau rutenilor. Faptul acesta îl ştie şi Milkowicz.
Cu crearea catedrei pentru istoria română, la Universitate se va introduce această disciplină şi în programele şcoalelor secundare şi primare (Un român bucovinean).
– 2 –
În anul de Jubileu 1875 – la o sută de ani de când ne-a răpit Bucovina hrăpăreţul vultur cu două capete al Austriei – scrie în „Neamul Românesc” (Anul III, nr. 40/2 aprilie 1908, p. 617-619) I.C. Munteanu. S-a înfiinţat la Cernăuţi o universitate nemţească, spre a răspândi cultura germană în Orientul barbar, la stăruinţa unui patriot austriac C. Tomaşciuc, „o corcitură de om la sânge şi la trup” (p. 617). Cursurile s-au făcut şi se fac numai în limba germană de către profesori „nu din cei mai buni”, dorindu-se ca această instituţie să fie „o fabrică de funcţionari” (p. 617).
„Noi, românii bucovineni, am fost trataţi de stăpânire şi de ceilalţi străini ca un popor de mâna a doua, înapoiat în cultură şi fără drept la viaţă. Vina o purtăm în cea mai mare parte tot noi şi, mai ales, conducătorii noştri de pe atunci.
De la o vreme au început şi românii a înţelege că pentru formarea şi deşteptarea conştiinţei naţionale ne mai trebuie şi o catedră pentru istoria românilor. Cererile noastre nu au fost, însă, până acum ascultate.
Se auzea ici colea, prin întruniri studenţeşti, glasuri răzleţe pentru o catedră de istoria poporului român. Domnul deputat Florea Lupu a cerut cel dintâi în dieta ţării o astfel de catedră. Cererea s-a «luat la cunoştinţă», s-a primit, însă treaba a rămas baltă.
Abia în anul acesta, 1908, studenţii români din Viena, Cernăuţi şi Graz, au cerut deputaţilor români să stăruie pe lângă forurile competente să ni se dea o catedră pentru istoria românilor şi altele pentru Facultatea de Drept, cu limba de predare: română, iar la Universitatea din Viena o catedră pentru istoria limbii şi literaturii române. La discutarea bugetului, deputatul Aurel Onciul a cerut o catedră de istoria poporului român.
Ministrul de instrucţie şi Senatul Universităţii din Cernăuţi l-au însărcinat pe prof. univ. Vladimir Milkowicz, un rutean înfocat şi persoană agreată politicienilor ruteni, ca să ţie în anul viitor un curs de istoria românilor – ceea ce el a şi anunţat: curs de 3 ore şi seminar de două ore pentru istoria Moldovei şi Munteniei” (p. 618).
I.C. Munteanu explică că: profesorul Milkowicz de 12 ani predă „istoria popoarelor orientale”. N-a pomenit niciun cuvânt despre românii din zonă. Era de datoria lui s-o facă. Româneşte nu ştie nicio iotă. A fost numit sub presiunea politicii rutene.
Hotărârea Senatului i-a indignat pe români. Ei protestează. Şi-i sabotează „cursul” de istorie română.
Duminică, 5 aprilie 1908, studenţii români s-au adunat şi-au protestat. Rec-torul – E. Kozac –, decanul de la teologie, Şt. Saghin, profesorii M. Friedwagner, Sextil Puşcariu, D. Voinţchi, Vasile şi Teodor Tarnavschi, Gheorghiu etc. Decanii de la Drept şi Litere n-au venit. În schimb a fost cel mai reputat filoromanist Friedwagner.
Studentul Vasile Greciuc – de la Litere – deschide adunarea. Salută oaspeţii. Dezvăluie scopul. Studentul în litere I. Brătianu arată importanţa şi necesitatea unei Catedre de Istoria Românilor – care nu poate fi tratată deopotrivă cu a celorlalte popoare. Se alege o Comisie de 4 studenţi, pentru un memorandum, care votează moţiunea:
„Studenţimea Românească de la Universitatea din Cernăuţi, adunată în ziua de 5 aprilie, declară că: tratarea Istoriei Românilor în cadrul istoriei popoarelor europene din Răsărit, nefiind justificată nici din punctul de vedere ştiinţific şi nefiind conform dorinţei obşteşti, se alătură dorinţei tuturor românilor din ţară, cerând a se crea cât mai grabnic la Universitatea din Cernăuţi o Catedră specială pentru istoria poporului românesc.
În vederea acestei dorinţe, pe care însuşi d. ministru al Cultelor şi Instrucţiei a declarat-o îndreptăţită, se va trimite, împreună cu un memorandum, Ministerului de Instrucţie, precum şi Senatului Universitar, cererea cu propunerea concretă pentru înfiinţarea neîntârziată a Catedrei, decretând ca limba de propunere să fie cea românească”.
A fost o adunare demnă şi impozantă şi prin aceasta studenţii universitari români au dovedit că-şi cunosc rostul şi chemarea şi când este vorba de interesele generale ale neamului îşi dau mâna frăţească de ajutor.
(N.R., Anul III, nr. 40/2 aprilie 1908, p. 617-619)
MIHAI IACOBESCU
Comentarii