În urma unui control silvic la un depozit din Slătioara – Râşca

S-au confiscat cherestea şi material lemnos în valoare de aproximativ 25.000 de lei

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 1 Vadu Moldovei, împreună cu specialişti ai Gărzii Forestiere Suceava, au descoperit şi confiscat 36,586 mc de material lemnos (lemn rotund şi cherestea de răşinoase – molid) deţinut fără provenienţă legală într-un depozit aparţinând unui agent economic din satul Slătioara, comuna Râşca. Valoarea estimată a cantităţii confiscate este de circa 24.756 lei.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, acţiunea a fost desfăşurată în baza unui plan de verificare întocmit la nivelul Poliţiei Municipiului Fălticeni, pe fondul unor indicii privind nerespectarea legislaţiei silvice de către anumiţi operatori economici din zonă. În prezenţa reprezentantului legal al agentului economic, poliţiştii şi specialiştii forestieri au efectuat inventarierea stocurilor din depozit (înregistrat în SUMAL 2.0).
Rezultatele controlului au arătat o diferenţă semnificativă: depozitul figura în sistemul SUMAL 2.0 fără niciun stoc scriptic de material lemnos, însă în spaţiul fizic au fost identificate: 8,6 mc lemn rotund răşinoase molid (valoare 4.523 lei); 27,986 mc cherestea răşinoase molid (valoare 20.233 lei). Total: 36,586 mc, evaluat la 24.756 lei.
Conform HG nr. 497/2020 şi prevederilor Legii nr. 331/2024, poliţiştii au constatat în flagrant infracţiunea de deţinere în depozit a unui volum de materiale lemnoase pentru care diferenţa dintre stocul fizic şi cel scriptic depăşeşte 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puţin de 10 mc – faptă prevăzută şi pedepsită de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 331/2024.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată şi indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor. A fost întocmit dosar penal, iar la finalizarea probatoriului unitatea de parchet competentă va dispune soluţia procedurală corespunzătoare.
Poliţia Suceava reaminteşte că acţiunile de verificare a transporturilor, depozitelor şi activităţii agenţilor economici din domeniul silvic vor continua intens în perioada următoare, cu scopul identificării şi sancţionării tuturor formelor de activitate ilicită în păduri. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI