Miercuri, 11 februarie 2026, ar fi împlinit 95 de ani, dar Cerul s-a deschis pentru ea în urmă cu doar un an. Pioasă amintire! Dna prof. Livia Pavel a fost nu doar un model de profesor sau diriginte, ci şi o colegă agreabilă, iubită şi respectată deopotrivă. Noi, mai tinerii profesori, am învăţat din experienţa dumneaei că problemele din viaţă, ca şi cele din matematică, oricât de grele ar fi, au cel puţin o soluţie. A ştiut să transforme cifrele în lecţii de viaţă prin logică, rigoare şi calm, cu zâmbetul demn mereu pe faţă. A fost o profesoară dedicată, generoasă şi carismatică, inspirându-ne încredere şi curaj, împlinindu-şi cu prisosinţă menirea de dascăl până la capăt, a fost şi rămâne unică. Cu mult tact, vocaţie şi etică profesională a şlefuit minţi şi caractere, timp de decenii, generaţii de elevi, nu doar cu formule matematice, ci şi cu rigoarea necesară în viaţă. Elevii îşi vor aminti mereu de calmul şi pasiunea cu care i-a învăţat matematica, păstrând vie o amprentă de neşters în viaţa lor. A rămas în memoria colegilor de cancelarie, dar şi în istoria şcolilor care au avut privilegiul de a le fi fost titulară. A demonstrat în toată cariera că în matematică, deşi pare imposibilă, totul e posibil când cifrele au suflet. O vom purta mereu în gând, ca pe un mentor adevărat. La plecarea dintre noi a lăsat un gol imens în învăţământul sucevean şi în familie. Va continua să trăiască însă, prin foştii elevi, colegi, prieteni şi prin cei dragi ai onorabilei familii pe care a iubit-o atât de mult. Veşnică amintire! (Prof. MARIA PÂRVU-CORJAN)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii