> Marele Premiu Bucovina a fost acordat ieri PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar Premiul Opera Omnia, prof. Emil Simion, în cadrul Galei Premiilor Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB).
PS Timotei Prahoveanul, originar din Rădăşeni, n-a putut participa la evenimentul desfăşurat la Suceava, la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din cadrul MNB, aflându-se la Bucureşti, la sărbătoarea zilei onomastice a PF Daniel, patriarhul BOR.
Reuniunea tradiţională de sfârşit de an a Societăţii Scriitorilor Bucovineni a fost deschisă printr-un emoţionant spectacol susţinut de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”: colinde interpretate de Grupul vocal-folcloric „Mlădiţe bucovinene” (cl. IX-XII, prof. Anca Griga), respectiv piese instrumentale interpretate de Brass Orchestra (cl. IX-XII, prof. Florin Sumanariu).
În cadrul manifestrii moderate de preşedintele SSB, Alexandru Ovidiu Vintilă, au fost anunţaţi, conform aşteptărilor, laureaţii pentru cărţile apărute în 2024, după cum urmează: > Premiul pentru poezie: Octavian Nestor – „Scrisori din Paradis”; > Premiul Carmen Veronica Steiciuc: Paraschiva Abutnăriţei – „Cuvântul ce devine timp”; > Premiul pentru proză: Neculai Roşca – „Marele război”; > Premiul pentru carte-document: Niculai Strugariu – „Pârteştii de Jos”; > Premiul special al juriului: Alina-Elena Adruhovici – „Comoara”. Diplome de excelenţă au fost acordate scriitorilor Maria Toacă, Elena-Maria Cuşnir, Coca-Maria Udişteanu, Constantin Bulboacă, stavroforei Elena Simionovici. Juriul a fost format din L.D. Clement – preşedinte; Elena-Brânduşa Steiciuc şi Isabel Vintilă – membri.
În final, Dumitru Brăneanu, preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, a vorbit despre paralele între Mihai Eminescu şi Nicolae Labiş; cu gândul la Nicolae Labiş a fost, inclusiv în versuri, Constantin Hrehor; Alexandru Ovidiu Vintilă, în calitate de redactor-şef, a prezentat nr. 10-11-12/2025 al revistei „Bucovina literară”; Cezar Straton a anunţat „Noua ecologie a iubirii”. De altfel, întâlnirea – la care au participat autori din Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Fălticeni, Cernăuţi – a constituit şi bun prilej de etalare a altor cărţi recente şi reviste (de ex.: „Şi piatra mă va-m-brăţişa” de Vasile Tudor, „Scriptum” nr. 3-4/2005 a Bibliotecii Bucovinei). (D.L.)



























Felicitari domnului Emil Simion pentru premiul obtinut. Ma bucur mult.
Acest premiu reprezinta incunumarea unei munci asidua, de mai multe decenii, in slujba cuvantului si in promovarea dragostei de carte si de plaiurile sucevene.
Ii doresc domnului Simion Emil sa ne bucure in continuare cu darul sau de a surprinde metaforic, fin si critic a realitatii societatii noastre de astazi.