Dascăl de Bucovina

> Omagierea eroului Traian Popovici la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc (BMCM), în prezentarea colonelului (r) Ioan Abutnăriţei
„Mică mică, da‘ ridică.” Departe de a fi peiorativă în contextul de faţă, această zisă neaoşă se potriveşte sălii mici, dar primitoare, a BMCM, numită, deocamdată neoficial, „Bucovina” (pe surse s-a răsuflat că va fi botezată curând, chiar de ziua Bucovinei), în care se ridică (sau coboară?), la nivelul conştiinţei colectiv-comunitare locale, mai mult sau mai puţin receptive, nişte concepte de o permanentă actualitate – memoria şi identitatea bucovineană. Este un proiect pe care mi l-am asumat ca proaspăt (în gânduri şi-n simţiri, nu în vârstă) masterand la USV, umil cursant al cunoscutului critic şi istoric literar prof. dr. Mircea A. Diaconu. Ca orice entuziast care redescoperă roata, n-am avut nicio ezitare, nicio frică la început de proiect. Şi, da, „la început a fost Cuvântul”. Prima conferinţă, susţinută strălucit la începutul anului 2024 de prof. dr. Ion Filipciuc despre Mihai Eminescu, a fost un succes. Venind apoi, cu paşi mai apăsaţi sau mai nesiguri către istoria prezentă, am constatat că numărul celor dispuşi să-şi expună cunoştinţele unui public tot mai puţin şi mai apatic se restrânge şi mi-am zis, parafrazând înţelepciunea populară: „Mai răruţ, că-i mai drăguţ”. Pentru că aceeaşi mână de oameni ne afânează trecutul, aceleaşi guri de aur ni-l prezintă, ni-l repetă, până ne va intra bine în cap. Sunt dascălii noştri de Bucovina, cei care ne ajută să înţelegem cine suntem, dincotro venim şi spre ce/unde ne îndreptăm.

Şi dacă „subiecţii” conferinţelor nu au fost aleşi niciodată întâmplător, şi conferenţiarii au fost selecţionaţi pe spânceană, din rândul celor pe care îi ştiu ca împătimiţi de provincia „detrunchiată” pentru aproape un secol şi jumătate şi îi cunosc istoria şi cultura ca pe propriile buzunare.
Pe colonelul Ioan Abutnăriţei îl ştiu de ani buni, de când am început să frecventez şedinţele cenaclului „Nectarie” de la Vama, fiind cel care a susţinut cu acribie, îndrăznesc să spun excelenţă, pagina de istorie a şedinţelor, dar şi a revistei „Surâsul Bucovinei”, surprinzându-mă mereu cu vastitatea cunoştinţelor şi curiozitatea neostoită de a studia, de a cerceta cărţi şi arhive, fiind, alături de soţia sa, profesoara Paraschiva Abutnăriţei, într-o legătură vie şi neîntreruptă cu fraţii din Bucovina de dincolo de graniţa naţională, pe care îi susţin în efortul lor de a-şi păstra identitatea etnică în vremuri tot mai tulburi şi mai nesigure.

Conferinţa din 19 noiembrie a.c., desfăşurată, după cum am precizat, în sala „Bucovina” a Bibliotecii Municipale Câmpulung Moldovenesc, a avut ca temă o personalitate care a fost numită fără ezitare şi fără echivoc de către statul israelian, prin intermediul Institutului Yad Vashem, „drept între popoare”, titlul acordat celor care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi-au periclitat siguranţa şi existenţa salvând de la moarte sigură o parte dintre membrii etniei prigonite. Iar numărul celor salvaţi de Traian Popovici a fost cu adevărat un record – se vorbeşte despre circa douăzeci de mii de suflete.

Exemplu de umanitate şi creştinească morală, acesta nu şi-a folosit virtuţile ca ascensor social, ci, chiar din interiorul puterii pe care o reprezenta, ca primar numit al Cernăuţiului, a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă să uşureze soarta, deja pecetluită, a poporului urgisit de semeni şi de istorie. Şi-a asumat conştient şi deliberat datoria morală, a ales să acţioneze şi să respingă participarea la crimă, deşi aceasta avea acoperire legală. Diplomat, bun negociator, perseverent, a folosit forţa argumentului pentru a obţine clemenţă şi siguranţă pentru concetăţenii săi evrei.

Bun cunoscător al biografiei eroului Traian Popovici, dar şi un competent interpret al contextului istoric, colonelul Ioan Abutnăriţei ne-a făcut o amplă şi amănunţită prezentare a vieţii acestuia, începând cu strălucita descendenţă a avocatului, doctor în drept, abil politician şi valoros om de cultură. Atât el cât şi unchiul său, strălucitul politician din „Generaţia Unirii”, care a sfârşit în temniţa comunistă de la Sighet, erau strănepoţii faimosului preot Andrei Popovici, cel care la 1777 a refuzat să facă jurământ de credinţă faţă de stăpânirea austriacă. Ca student al Universităţii din Cernăuţi, una dintre cele mai prestigioase, la acea vreme, din Europa, Traian Popovici a fost profund implicat în viaţa culturală a Bucovinei, fiind membru şi, pentru o perioadă, preşedinte al Societăţii Academice „Junimea” şi membru al Societăţii pentru Cultură şi Literatură din Bucovina. Odată cu începerea Marelui Război a trecut în Regat, dar nu ca refugiat, ci înrolându-se în Armata Română şi luptând până la încheierea acestuia. În perioada interbelică, pe lângă profesia de avocat, practicată preponderent în Cernăuţi, a avut o ferventă şi prodigioasă activitate politică ce i-a adus, printre altele, funcţia de prefect al judeţului Câmpulung în 1926 şi a culminat cu numirea sa ca prim-ajutor de primar şi, la scurt timp, ca primar al Cernăuţiului.

Explicând pe larg contextul politic european şi naţional, dar şi specificul socio-economic al Cernăuţilor la timpul de referinţă, colonelul Abutnăriţei a prezentat detaliat toate demersurile şi acţiunile primarului Traian Popovici pentru apărarea drepturilor cetăţenilor evrei. Având de partea sa şi alte conştiinţe, printre care pe însuşi guvernatorul Alexandru Rioşanu, acest adevărat părinte al comunităţii sale a reuşit să tergiverseze ghetoizarea evreilor, iar când aceasta nu a mai putut fi evitată, să scape de la deportare un număr însemnat de persoane, semnându-le acele „adeverinţe de viaţă”, care le certificau relevanţa pentru viaţa economică şi culturală a oraşului. Îndepărtat din funcţie, avocatul-erou a murit, în condiţii cel puţin suspecte, după doar patru ani, în 1946.

Citând fragmente din cartea de memorii „Spovedania”, pe care Traian Popovici a publicat-o iniţial în 1945, reeditată în 2002 cu o prefaţă semnată de academicianul Răzvan Theodorescu, Ioan Abutnăriţei a produs, în rândul auditoriului, emoţii de nedescris. Rar mi-a fost dat să văd ca un ofiţer superior să fie copleşit de emoţii autentice, dar fostul comandant al temerarilor vânători de munte, încheindu-şi expunerea despre eroul-martir Traian Popovici, avea lacrimi în glas şi puţin optimism că lumea se va schimba, cel puţin în viitorul apropiat, în bine, subliniind că avem o sacră datorie, aceea de a nu ne uita istoria şi a preţui jertfa înaintaşilor.

Tot la neuitare a îndemnat şi invitatul special la această activitate, profesorul Florentin Lehaci, cel care prin acţiunile sale – înfiinţarea Asociaţiei pentru Educaţie, Democraţie, Toleranţă „Traian Popovici”, a unui muzeu memorial în şcoala din Colacu, în care predă istoria elevilor de gimnaziu cu atâta dăruire încât şi-a atras supranumele de „fabricant de olimpici”, dar şi a unui bust al eroului bucovinean – a reuşit să facă mai mult decât istoricii şi autorităţile, să reînvie memoria acestuia. Recent, în urma strădaniei şi perseverenţei sale, această şcoală a primit numele „Traian Popovici”. A avut iniţiativa turnării unui film în coproducţie româno-canadiană despre viaţa „dreptului între popoare”, care, din păcate, nu s-a materializat. Cea mai mare reuşită a sa a fost intervenţia pe lângă autorităţile ucrainene ca printre portretele foştilor primari din Palatul Administrativ din Cernăuţi să fie şi cel al lui Traian Popovici. Fapt confirmat şi de profesoara Paraschiva Abutnăriţei, care, în scurta, dar elocventa sa intervenţie, şi-a prezentat impresiile şi trăirile din multele sale incursiuni cernăuţene. Printre acestea şi popasul la casa locuită de eroul exemplar, pe care s-a amplasat, la iniţiativa evreilor supravieţuitori ai Holocaustului, o placă memorială trilingvă.

O interesantă şi emoţionantă intervenţie a avut şi Marcu-Orhean Marius, ofiţer la Colegiul Militar „Ştefan cel Mare”, care a dat citire unui florilegiu din versurile pline de sensibilitate şi patriotism ale lui Traian Popovici, un psalm şi un imn dedicate Moldovei şi Bucovinei. Sursa a fost monografia lui Filon Lucău „Fundu Moldovei – o aşezare din Ocolul Câmpulungului Bucovinean”, căci, aşa cum scria şi regretatul pictor şi etnograf, „filele prăfuite ale volumelor de poezii ale lui Traian Popovici” aşteaptă în arhivele Academiei să fie redescoperite şi „hărăzite luminii tiparului, orânduindu-l pe stihuitor printre marii poeţi ai Moldovei, ca unul care a binemeritat de la recunoştinţa neamului său”.

Mulţumindu-le tuturor, nu în ultimul rând îndrăgitei noastre interprete Felicia Oblezniuc, care ne-a mişcat sufletele cu cântece patriotice şi religioase, îmi manifest, încă o dată, recunoştinţa pentru impresionanta alocuţiune a dascălului nostru de românism şi de Bucovina, Ioan Abutnăriţei, colonelul care nu va fi niciodată rezervist în cercetarea istoriei şi în manifestarea profundului său patriotism.

LUMINIŢA IGNEA