Nu vreau să creadă foştii mei elevi că mi-a dispărut simţul critic odată cu vârsta!
Aşa că nu tac şi le spun răspicat să deschidă bine ochii atunci când se lasă ademeniţi de maeştri ai diversiunii: odată cu schimbarea garniturilor politice din Parlament şi consilii locale în 2024, de la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni în 2025, nimic nu mai merge bine în ţara asta, toţi sunt corupţi, UE şi NATO au făcut din România o colonie, Macron şi Ursula fac ce vor în ţara asta, străinii ne taie pădurile, şcolile scot doar analfabeţi, nu mai scăpăm de foame, frig şi sărăcie, salariile şi pensiile au fost tăiate, TVA şi dările la stat ne sufocă, criza economică bate la uşă, în ţara asta inflaţia ca şi toate celelalte nenorociri sunt cele mai mari din Europa, zeci de mii de oameni mor în accidente pe şosele proaste, iar dacă scapă sunt omorâţi cu zile de nosocomiale în spitale. Apoi femicidul (uciderea femeilor) face mii de victime anual, copiii sunt omorâţi cu zile la cabinete medicale neautorizate, iar o fiară sălbatică tată evoluată recent din goriloiul în călduri a băgat de zeci de ori cuţitul în soţia mamă al cărei copil fiu mic urla alături. Apropo: am văzut prădători sălbatici în junglă care nu atacă femele cu pui! În filme.
Nici soarele nu mai răsare ca lumea în ţara asta: ori frige arde, ori ne îngheaţă nasul, iarna asta cică va fi catastrofală cu geruri năprasnice şi nămeţi cât casa, polul nord magnetic şi el migrează nu ni se spune unde, gheţarii polari se topesc, nivelul oceanelor va tot creşte înecând oraşele de pe malurile lor, deşertul va deveni atotstăpânitor, iar holdele vor fi tot mai puţine. Vai de noi! E clar: sfârşitul lumii se apropie, cancerul ucide milioane şi milioane, bombele atomice stau gata gata să spulbere planeta…
De ani de zile oştile lui Putin cuceresc noi sate şi oraşe ucrainene ca şi cum viteazul popor ucrainean nici n-ar exista (de la invazie ar fi trebuit să fie ocupată toată Ucraina, dar poziţiile sunt aceleaşi de vreun an), sancţiunile naţiunilor civilizate împotriva Rusiei nu dau rezultate, din contra, cică ruşii o duc tot mai bine, China a devenit şi ea principala forţă mondială, iar noi aşteptăm ca viţelul la poarta nouă a UE…
Nu mai putem să ne bucurăm şi noi de zâmbetul unui copil, nici de giumbuşlucurile căţeilor şi ale pisicuţelor, nici de gustul sarmalelor festive, al micilor şi al fasolelor cu ciolan…
Această strategie a distrugerii încrederii în forţele proprii şi în puterea naţiunii face parte din noul război hibrid al Moscovei: Tehnica stresării populaţiei şi compromiterea optimismului public constituie principala armă a forţelor ostile, de obicei cu susţineri puternice din interior obţinute prin mituire, care, împreună cu coloana a cincea alcătuită din trădători de ţară şi influenceri gras plătiţi, contribuie la supunerea poporului amărât, descurajat, lipsit de motivaţia şi voinţa de a se apăra. Scopul e străveziu şi vechi de când lumea: prin stres public vor să creeze explozii sociale şi condiţii pentru intervenţia armată.
Manipulatorii bolşevici şi-au însuşit tehnica stresului de la Joseph Goebbels, Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist din anul 1933 până în 1945, apoi au perfecţionat-o sovieticii şi azi o pune cu succes în aplicare Putin. Cică împotriva „nazismului“.
De aceea e bine să deschidem larg ochii: mâncarea, carnea, legumele sunt încă mai ieftine ca în Anglia, Franţa, Germania…, energia, carburanţii nu sunt cei mai scumpi din UE, iar salariile şi pensiile nu sunt nici ele cele mai mici din Europa, ba chiar media lor e mai mare ca în Ungaria, Portugalia şi Grecia, iar „specialele“ le întrec cu mult pe cele mai mari din Occident. Da avem necazuri cu corupţia, au şi alţii, dar iată autorităţile noastre pun piciorul în prag: taie sinecurile legiferate în aceşti 35 ani, reduc nu chiar cât ar trebui pensiile şi salariile nesimţite, mai taie din avantajele funcţionarilor precum maşini la scară, case atribuite fără chirie, fel de fel de sporuri şi cadouri… Şi e doar începutul.
Aşa că să privim cu drag şi să mirosim florile de toamnă, să ne bucurăm de merii şi magnoliile gata gata să înflorească (a toamnă lungă)…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii