Deputatul Ioan Balan:

„Nu tragediile trebuie să schimbe România, ci reformele și instituțiile puternice”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a transmis o declarație politică în care a criticat lipsa progreselor reale în sistemul public de sănătate și a subliniat necesitatea unor reforme profunde în instituțiile statului, la zece ani de la tragedia de la Clubul Colectiv.
„S-au împlinit 10 ani de la tragedia care a cutremurat România, cea de la Clubul Colectiv, în care și-au pierdut viața zeci de tineri nevinovați. Ce s-a schimbat fundamental de atunci? Aproape nimic” a spus parlamentarul liberal.

Ioan Balan a făcut referire la declarațiile recente ale ministrului Sănătății, potrivit cărora sistemul sanitar românesc nu dispune nici în prezent de paturi speciale pentru mari arși și nici de secții dedicate tratării acestora. Deputatul a amintit și cazul unei victime din incendiul din cartierul Rahova, care a fost transportată în străinătate din lipsa dotărilor necesare în spitalele românești.

„După fiecare accident sau tragedie vedem promisiuni și angajamente, dar, după un timp, totul se uită și lucrurile revin la starea inițială” a adăugat Balan, exprimându-și nemulțumirea față de lipsa continuității în implementarea reformelor.

Parlamentarul PNL a criticat, de asemenea, atitudinea unor politicieni care „negociază” sau blochează reforme „de bun-simț” din motive electorale. „Românii vor un stat funcțional, instituții care să-și facă treaba, un stat care să le protejeze familiile și viața” a subliniat Ioan Balan.

Deputatul a concluzionat că România nu trebuie să se schimbe doar ca reacție la tragedii, ci prin construcția unor instituții puternice, capabile să prevină și să protejeze viețile cetățenilor. (A.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI