Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni, poet şi publicist remarcabil, prezintă volumul Destine fracturate, după ce mărturiseşte că şi-l aminteşte pe Eugen Dimitriu, care îi vorbea cu un respect aproape religios despre acest colegiu, despre Aurel George Stino pe care „îl respecta şi îl valoriza”, dar cel mai mult de personalitatea lui Mihail Sadoveanu (vorbind de „marea virgulă a Fălticenilor”), scriitor care, în pofida controverselor, rămâne unul din marii noştri scriitori, după cum afirma şi lingvistul Eugen Coşeriu.
„Destine fracturate este o carte direct proporţională cu ceea ce este autorul, o carte care are investigaţie, o problematică foarte bine pusă pe tapet şi trădează cumva ce a făcut el până să ajungă să scrie. Însă nu el a ales scrisul, scrisul l-a ales pe el, aşa cum nu noi scriem literatura, literatura ne scrie pe noi.”
Apreciind că autorul Vasile Aioanei se simte confortabil în limitele prozei realiste, cu personaje descrise în amănunt, extrase din societatea în schimbare a tumultoşilor ani ’50, urmărite atent până în anul 2000, Alexandru Ovidiu Vintilă conchide:
„Romanul abordează două teme: iubirea şi familia. Destinele personajelor cunosc fracturi, de unde şi titlul cărţii, unde simbolul fracturii este unul al refacerii vieţii. Personajul feminin, unul central, apare în diverse ipostaze: femeia îndrăgostită, femeia aflată în pragul disperării, femeia dezamăgită, femeia resemnată şi, de asemenea, femeia capabilă să se reinventeze, curajoasă, capabilă să-şi recompună destinul fracturat prin forţe proprii.”
Prof. dr. Isabel Vintilă, eseistă şi publicistă valoroasă, prezintă volumul de proză scurtă Misterul sentimentelor:
„Cartea descrie incapacitatea unor personaje de a se adapta presiunii evenimentelor. Culegerea de texte este un pretext pentru a radiografia lumea, faţa ascunsă a fiinţei umane cu multiplele ei măşti. Autorul înţelege foarte bine că atât fiinţa umană, cât şi societatea funcţionează uneori datorită modului abil în care înţeleg să-şi suprapună planurile legate de decizia morală.”
Cartea este însufleţită de personaje a căror viaţă autorul a avut posibilitatea să o cunoască — personaje ce reuşesc să disimuleze în situaţii extreme şi să-şi atingă scopul.
„Concluzia care se desprinde este că omul ar trebui să înţeleagă mai bine ce este cu adevărat important pentru sine, căci nici avuţia, nici oamenii nu-ţi vor fi de niciun folos atunci când te afli singur în faţa sfârşitului. De aceea, asupra acestor descrieri narative planează un mister — acela al sentimentelor. Proza aceasta se citeşte uşor, stilul fluid permite o lectură relaxantă, potrivită pentru timpurile în care trăiesc cititorii lui Vasile Aioanei.”
Profesoara Jenica Romanică prezintă cartea Pedeapsa divină, „un roman despre morală şi moralitate”, pornind de la constatarea că anul 2022 marchează, pentru autor, publicarea primei cărţi de proză realistă, cu implicări psihologice.
„Personajul principal, bizar, modest, din ţinutul Botoşanilor, pe care autorul îl plimbă prin ţinutul Bucovinei (Vatra Dornei – Roşu, Moldoviţa, Câmpulung Moldovenesc – Rarău), ridică semne de întrebare legate de modul în care se comportă, încercând să parvină prin metode mai puţin ortodoxe. Este un personaj cu un caracter care lasă de dorit, cu infidelitate în familie şi în prietenie. Creat ca un personaj al societăţii de azi, fără scrupule şi fără conştiinţă, acesta săvârşeşte o serie de lucruri nefireşti, ceea ce nu-l împiedică să socoată la un moment dat că ar fi bine să se călugărească. Dar, cum lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba, când cutreieră muntele Rarău, îşi manifestă aceeaşi mentalitate de dinainte de a se călugări: este speculativ, face tot felul de lucruri necuviincioase, devine lacom, îşi însuşeşte pământuri prin metode neoneste, iar autorul îl pedepseşte cu pedeapsa divină, de unde şi titlul romanului — un roman realist cu implicaţii psihologice, care ne dă de gândit şi ne pune întrebări despre fişa noastră psihologică şi a personajului central.”
Semnatara acestor rânduri, Eleonora Bulboacă, am prezentat Casa Ileana, o poveste fără sfârşit, cartea de debut a prozatorului, publicată în 2021 şi răsplătită cu mai multe premii literare, ceea ce l-a şi motivat pe autor să-şi urmeze chemarea literară.
Prefaţată de Luminiţa Reveica Ţaran, o sensibilă şi atentă eseistă şi publicistă, cartea este socotită de autorul însuşi o scriere „fără ficţiune, scrisă din dragoste de Mamă”.
Prin tematică şi conţinut, este o cronică de familie scrisă parcă pe nerăsuflate, din dorinţa scriitorului de a cuprinde ramurile neamului pe parcursul a trei generaţii, pentru a se împotrivi uitării, prin cea mai elevată formă de celebrare a neamului — acest act de consemnare şi rescriere a ceea ce am îndrăzni să numim Arborele lui Iesei, în ipostază personală.
Spirit justiţiar, plămădit din virtuţile trăitorilor din Bucovina câmpulungeană, autorul scrie cum trăieşte — deschis, direct, fără emfază — înşirând amintirile cronologic, linear, în limitele adevărului, aşa cum l-a conservat în memorie.
Cum uitarea este mai odioasă decât moartea, aducerea aminte a strămoşilor este leacul de nemurire pe care Vasile Aioanei l-a pregătit: licoare magică, elixir de bucurie din care îşi împărtăşeşte cititorii tuturor cărţilor sale, aflate toate in nuce în această primă carte.
Casa Ileana este cutia de rezonanţă a neamului păstrat în amintire de scriitorul Vasile Aioanei.
Prof. Maria Creţu-Ţigănescu, poetă consacrată, descinsă din Mălinii lui Labiş, intervine din public dorind să exprime bucuria că a citit toate cărţile autorului, socotind că povestirile de pe Rarău se întâlnesc aici cu Dumbrava minunată şi Nada florilor, Câmpulungul şi Fălticenii fiind locuri de florescenţă spirituală parcă îngemănate:
„Omul are nevoie de un vis ca să poată suporta realitatea. Viaţa ne poate pune în genunchi, ne poate supune, dar arta ne aminteşte mereu că avem suflet. Prin artă, omul cu tot ce-l înconjoară poate trece în neuitare, în nemurire. Poveştile din Bucovina vor dăinui; personajele lui Vasile Aioanei se mişcă într-un ritm alert, par mereu în căutarea a ceva pierdut sau grăbite să ajungă undeva şi nu par deloc deranjate de marasmul care pândeşte destinul omenesc.”
Maria Creţu încheie cu convingerea că „în toate scrierile lui Vasile Aioanei îşi spune cuvântul talentul scriitorului, experienţa de viaţă şi o profundă înţelegere a naturii umane. Scriitorul creează o lume cu personaje în situaţii limită, fiind un artist care recreează lumea şi ne-o prezintă aşa cum o vede şi cum o simte el.”
Gabriela Braha Strugaru, poetă, membră a Cenaclului „Ţara de Sus”, ţine să afirme public că a citit toate cărţile lui Vasile Aioanei, dar cea care îi rămâne la suflet este Casa Ileana, întrucât, vecină fiind cu părinţii şi bunicii autorului, i-a cunoscut îndeaproape şi a avut cunoştinţă de evenimentele narate cu atâta realism şi măiestrie.
Prezentă la acest maraton al literelor, Maica Stavroforă Gabriela Platon, a doua stareţă a Mănăstirii Voroneţ, a adus expresia de spiritualitate, felicitându-l pe autor şi pe toţi înfăptuitorii acestei celebrări şi înmânând conducerii CN „Nicu Gane” albumul Voroneţ, precum şi un exemplar al tezei sale de doctorat De la mărturisirile vechilor greci la mărturisirea patristică.
Artistul Puiu Creţu a dedicat colegiului celebrat la peste un veac şi jumătate şi scriitorului invitat Balada lui Ciprian Porumbescu, într-o interpretare magistrală la flaut, menită să armonizeze amintirea celor din trecut cu aspiraţiile celor trăitori azi şi mâine sub cupola acestui prestigios lăcaş de învăţământ.
ELEONORA BULBOACĂ
Comentarii