Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni este beneficiarul celui de-al patrulea an de acreditare pentru proiecte Erasmus+, Acţiunea-cheie 1, mobilităţi ale personalului didactic în domeniul educaţiei şcolare, în noua generaţie de proiecte educaţionale Erasmus+ 2021-2027, finanţată prin fonduri europene.
Această acreditare se referă la o serie de mobilităţi de învăţare pentru personalul didactic de predare, prin care vor fi îmbunătăţite competenţele de predare şi evaluare în anumite domenii educaţionale, lucru care va conduce implicit la creşterea calităţii demersurilor didactice furnizate, precum şi la dezvoltarea capacităţii instituţionale de gestionare de proiecte europene a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
În acest sens, între 7 şi 18 iulie, şapte cadre didactice care predau la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni (prof. Oana Caulea, limba română, prof Vergilia Bacalu, biologie, prof. dr. Elena Deleanu, istorie, prof. Cornelia Cotun, geografie, prof. Lucian Maleş, prof. Nicolae Butnariu, ştiinţe socio-umane şi prof. dr. Raluca Iuliana Suciu, limba engleză) au participat la Nisa, Franţa, la o mobilitate de învăţare, în cadrul celui de-al patrulea an de acreditare. Furnizorul de curs a fost organizaţia Europass Teacher Academy/International House Nice.
Potrivit prof. dr. Raluca Iuliana Suciu, coordonator de proiect, cursurile de formare au avut ca temă „Strategii creative pentru profesorii din aria curriculară limbă şi comunicare: facilităm şi adaptăm la realitate!”, „Neuroştiinţă: Înţelegeţi cum învaţă elevii dumneavoastră”, respectiv „Arta ca terapie: Autoexprimare şi nevoi speciale în educaţia artistică”.
Îmbunătăţirea abilităţilor elevilor şi noi strategii de învăţare
Obiectivele principale ale cursurilor au fost utilizarea instrumentelor digitale şi tradiţionale pentru a îmbunătăţi abilităţile de vorbire, ascultare şi scriere ale elevilor; aplicarea eficientă a Teoriei inteligenţelor multiple la ora de limbi străine, oferind elevilor cea mai bună experienţă de învăţare; stimularea creativităţii şi implicării elevilor, prin dobândirea de cunoştinţe despre cele mai recente cercetări în lingvistică şi psiholingvistică aplicate învăţării şi predării limbilor străine. Alte obiective atinse prin acest curs sunt însuşirea principiilor strategiilor neuroeducaţionale aplicabile la clasă şi dezvoltarea de strategii de învăţare susţinute de cercetare care provoacă, inspiră şi implică elevii;
„Ca rezultate ale învăţării, se pot enumera stimularea de discuţii semnificative, constructive şi antrenante în clasă, cu asigurarea faptului că toţi elevii îşi pot exprima punctul de vedere; dezvoltarea capacităţii elevilor de a articula o înţelegere informată a diferitelor subiecte; modelarea şi facilitarea de abilităţi de ascultare profundă, din care rezultă o colaborare şi o dinamică de grup îmbunătăţită, lucru care conduce la învăţare colectivă; familiarizarea cu strategiile de autoreglare şi gestionare a stresului pentru a sprijini elevii; dezvoltarea unei mentalităţi de creştere care motivează învăţarea pe tot parcursul vieţii. În cele 10 zile de curs, cele şapte cadre didactice aprofundat înţele-gerea predării ca proces integrator; comunicarea mai eficientă pentru a crea un mediu cooperant şi încurajator la clasă; transformarea claselor în spaţii de învăţare eficiente” a precizat prof. Raluca Iuliana Suciu.
Beneficiile acestui parcurs european generează impact instituţional, după cum urmează: elevii devin mai motivaţi în însuşirea conţinuturilor învăţării, ca beneficiari direcţi ai procesului instructiv-educativ, profesorii din comunitatea educaţională din municipiu/zonă/judeţ îşi însuşesc exemplele de bune practici rezultate în urma diseminării experienţei europene proprii în comunitatea lărgită de învăţare de către profesorii participanţi la cursuri, instituţia îşi îmbu-ătăţeşte percepţia pozitivă în comunitatea locală de învăţare, care devine beneficiarul furnizării unui act educaţional înalt calitativ.

























Comentarii