În urma inundaţiilor devastatoare din 27-28 iulie, care au afectat zona Broşteni, Crucea Roşie Suceava a intervenit rapid pentru a sprijini comunitatea.
Astfel, încă din 29 iulie, organizaţia a trimis un prim transport cu apă, conserve, pături şi pâine către familiile ale căror case au fost distruse sau avariate.
Ulterior, alte două transporturi cu alimente şi produse igienice au fost distribuite direct de voluntari celor afectaţi.
Solidaritatea, unul dintre cele şapte principii fundamentale ale Crucii Roşii, a fost evidentă în această perioadă.
Filialele din Cluj, Galaţi şi Vrancea au trimis ajutoare umanitare în zonă, iar cele din Arad şi Dâmboviţa au iniţiat colecte de fonduri pentru victimele inundaţiilor.
Miercuri, 20 august, Crucea Roşie Suceava va livra cel de-al patrulea transport umanitar, constând în materiale de construcţie esenţiale pentru reconstrucţie.
Două familii ale căror case au fost complet distruse vor primi 18 paleţi de BCA (40,5 mc) şi 4 paleţi de ciment (6.400 kg), în valoare totală de 26.000 lei.
„Continuăm să fim alături de comunitatea afectată, oferind sprijin concret pentru a ajuta la refacerea vieţilor celor loviţi de inundaţii” a declarat Corneliu Dediu, directorul Crucii Roşii Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii