Marii absenţi de la funeraliile lui Ion Iliescu

Ultimii preşedinţi ai României, Klaus Iohannis şi Nicuşor Dan, au lipsit de la funeraliile primului preşedinte al României de după 1989. De asemenea, nu a venit la catafalcul fostului preşedinte Ion Iliescu nici primul premier al României post-decembriste, Petre Roman.

Preşedintele în funcţie, Nicuşor Dan, a fost în Palatul Cotroceni, ieri, însă nu a participat nici miercuri, nici joi, la funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu. Administraţia Prezidenţială a transmis un mesaj de condoleanţe când s-a anunţat decesul lui Ion Iliescu.

Nici fostul preşedinte Klaus Iohannis nu a fost prezent în niciuna dintre cele două zile de funeralii şi nu a avut nicio reacţie oficială după decesul primului preşedinte din perioada post-comunistă a României. Se pare că el a transmis un mesaj familiei.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a participat miercuri la funeralii. În schimb, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, cel care l-a învins pe Ion Iliescu în alegeri, a venit şi miercuri să îşi prezinte omagiul, dar şi joi, la înmormântare.

Dintre premieri s-a remarcat absenţa de la funeralii a primului prim-ministru al României post-decembriste, Petre Roman, care a condus România, alături de Ion Iliescu.

Au absentat, ieri, şi preşedintele în funcţie, interimar, al PSD, Sorin Grindeanu.

Şi alţi preşedinţi PSD şi premieri au lipsit de la funeralii: Mircea Geoană sau Liviu Dragnea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI