Doroteia

În urma unui accident rutier grav, o femeie şi-a pierdut viaţa

O femeie şi-a pierdut viaţa, ieri, într-un accident rutier grav.
Un accident rutier devastator s-a produs luni, pe raza localităţii Doroteia, judeţul Suceava, soldat cu decesul unei femei.
Potrivit lt.-col. Alin Găleată, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, coliziunea a avut loc între un autoturism şi o autobasculantă.
Conducătoarea autoturismului a rămas încarcerată în urma impactului, fiind necesară intervenţia pompierilor militari pentru extragerea sa din vehicul.
Femeia, aflată în stare de inconştienţă, a fost preluată de echipajele medicale şi paramedicale prezente la faţa locului.
Din păcate, cadrele medicale au constatat decesul victimei.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială dotată cu echipamente de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, sprijiniţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.
În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele şi circumstanţele exacte ale tragediei. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI