Două persoane au fost rănite, vineri seara, într-un accident rutier produs în localitatea Vama, la intersecţia străzii Eroilor cu DN 17.
Potrivit anchetei poliţiei, un şofer în vârstă de 70 de ani, din comuna Vama, aflat la volanul unui autoturism VW, nu a acordat prioritate unui autoturism Audi condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din aceeaşi localitate, care circula regulamentar.
În urma coliziunii, autoturismul Audi a fost proiectat în afara carosabilului, ajungând pe cupolă.
Ambii conducători auto au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Bărbatul de 70 de ani a fost diagnosticat cu contuzii uşoare şi o escoriaţie la cotul stâng, iar tânărul şofer a suferit plăgi escoriate pe faţă şi o contuzie la coapsa dreaptă, ambii fiind răniţi uşor.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru şoferul de 70 de ani, în timp ce rezultatul pentru şoferul de 19 ani a fost negativ. Au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru infracţiunea „vătămare corporală din culpă”, cercetările continuând pentru clarificarea circumstanţelor accidentului. (N.B.)

























Comentarii