Gazeta Bucovinei îşi dedica nr. 50 din 27 iunie/7 iulie 1893 Mitropolitului Silvestru şi avea prima pagină ocupată în întregime de portretul ierarhului, lucrare a lui Eugen Maximovici. Prilejul: sărbătorirea în ziua de marţi, 29 iunie, de Sf. Ap. Petru şi Pavel, a celor 50 ani de preoţie ai Eminenţei Sale Înalt Prea Sânţitul Archiepiscop şi Mitropolit Dr. Silvestru Morariu-Andrievici. Evenimentul era în detaliu pregătit şi publicaţia (scoasă bisăptămânal, joia şi duminica, de Societatea Politică „Concordia” în Tipo- şi litografia concesionată „Arch. Silvestru Morariu-Andrievici”) îşi va fi avut rolul ei, cert că nelimitat la popularizare, în orientarea şi organizarea sărbătorii bucovinene. Într-o ediţie anterioară, 47, anunţându-se apariţia unui număr festiv – fără devoalarea ocasiunii –, se spunea: Aducem aminte prea onoraţilor domni cari au primit invitările noastre că terminul la care am fi dorit se putem dispune de contribuirile Domniilor Lor se aproprie. Printre aceştia, după semnătura fiecăruia: Dr. I.G. Sbiera, S.Fl. Marian, Dr. Emilian Voiuţchi, Dr. D. Onciul, V. Bumbac, C. Morariu, Dimitrie Dan, paroch, Ieraclie Porumbescu, Exarch şi Paroch, Dionisie O. Olinescu, Artemie Berariu, Calistrat Coca, Ioan Berariu, Exach şi Paroch, Elena Voronca, Eugen Maximovici, Constantin Hurmuzachi, A. Procopean-Procopovici, cu George Bogdan-Duică primul în pagină şi de o relevanţă a spuselor indiscutabilă, precum şi, alături, o Adresă presentată Înalt Prea Sânţitului în numele credincioşilor păstoriţi de El.
Zilele sunt însă oarecum încărcate. Expresia imediată a izvorului tensiunii cu zarvă publică a momentului o constituie incidentul care atrage refacerea unei ediţii a publicaţiei din causa unui articol de fond care se ocupa de procesul studenţilor cu sokoliştii. Decizia justiţiei de incriminare şi confiscare a numărului 47 din 17/29 iunie al Gazetei, publicată în germană în acelaşi număr festiv 50, lângă mesajele de felicitare, arată că: În articolul menţionat mai sus, prin defăimare, batjocură, declaraţii false şi denaturarea faptelor, se încearcă incitarea la ură, dispreţ şi plângeri nefondate împotriva autorităţilor statului şi a organismelor guvernamentale individuale privitor la modul în care acestea îşi desfăşoară activitatea şi împotriva unui martor cu privire la mărturia acestuia în instanţă, precum şi incitare şi inducerea ostilităţii împotriva unei clase a societăţii civile. (…) Prin urmare – consfinţise Curtea Penală Regională Imperial şi Regal din Cernăuţi –, se impuneau confirmarea confiscării şi a emiterii interdicţiei de distribuire ulterioară a numărului în cauză al publicaţiei. Documentul este semnat Winnicki, numele şefului interimar al Tribunalului Ţării din Cernăuţi, un personaj faţă de care gazeta nu are prea mult respect şi nu ezită să arată asta pe faţă – probabil însă că, totuşi, într-o expresie mai ponderată decât aceea prin care ea se va fi pronunţat în scandalul cu sokoliştii polonezi. Motivul e din recuzita naţională ofensivă de epocă a românilor, tot mai bogată şi mai curajoasă, uzând de împrumuturi, dar şi de inventivitate şi de subtilităţi proprii, inclusiv ca expresie – care, deşi evident marcată de rigorile politico-diplomatice specifice monarhiei cezaro-crăieşti, nu-şi refuză şi nu rateză ocaziile de coborâre în neaoşisme, desigur că în numele unor îndeptăţiri invocate tot mai frecvent şi cu voce tot mai plină. El, acest Winnicki, înalt funcţionar al Ţării, n-ar fi promova, în viziunea românilor bucovineni, proba de tact, întrucât, un amploiat imigrat fiind, nu se abţine să bârfească la orice ocasiune, chemat sau nechemat, asupra acestei poporaţiuni [n.n. – A.B.: a Bucovinei multietnice şi multiculturale, un chaos de limbi], din a cărei sudoare existenţa sa este susţinută şi asigurată.
Mitropolitul nu e câtuşi de puţin străin de situaţie şi nici neimplicat, doar că, neîncrezător, pe cât se pare, în mijloacele politicului, alege să rămână echilibrat şi să preţuiască tactul. O pagină apologetică din 1885 – reprodusă acum în Gazetă – arată cum îşi reprezintă el lucrurile: după desfacerea administrativă a Bucovinei de Galiţia, rutenii greco-catolici care trăiesc aici în ţară ca funcţionari publici şi învăţători ori în servicii private, care s-au colonizat cu familiile lor, încearcă a deştepta ideea ruteană de naţionalitate la acea parte din poporaţiunea ţării care întrebuinţează idiomul rutean şi acţionează uniţi, mână în mână, cu polonezii catolici – cei cu care se duşmănesc în Galiţia –, lucru care nu se poate explica altfel decât admiţând că tendinţa lor este a face cuceriri şi usurpări naţionale pe teritorul poporaţiunii autohtone de confesiunea ortodoxă-orientală şi naţionalitate română din ţara aceasta, ceea ce e destul ca să supere şi să jigniască poporaţiunea ortodoxă orientală din Bucovina şi în special pe cea română, iar asta mai cu seamă că polonii, fapt cunoscut, doresc reanexarea Bucovinei la Galiţia. Mitropolitul nu e singura personalitate bucovineană care se încrede în graţia Preaînaltului Tron împărătesc şi, precum rezultă din Scrisoarea pastorală de la sfârşitul lui 1893, în vrerea şi puterea divină care fac astfel încât, după o zisă populară, Viţa de vie tot invie, iară cea de bostan este numai de un an. E răspunsul optimist transmis acum de mitropolit păstoriţilor din eparhie în legătură cu realitatea Bucovinei în care, pe de o parte, ar fi de constatat multe şi adânci prefaceri şi schimbări în toate ramurile de vieţuire ale pământenilor noştri băştinaşi, iar pe de altă parte ar fi de spus că: Binecuvântate ar fi vetrele noastre părinteşti in pământul Bucovinei; de trei ori binecuvântat ar fi şi po-porul băştinaş al Ţării dacă acele prefaceri şi schimbări s-ar fi arătat şi s-ar fi întrebuinţat numai cât spre binele şi în folosul neamului nostru creştinesc! Durere însă, că acele prefaceri şi schimbări au fost şi sunt de acel fel că [nouă ne] produseră mai multă daună decât folos, mai multă mâhnire decât bucurie…
Dar sărbătorirea Mitropolitului Silvestru la 50 de ani de preoţie cu tot fastul şi cu unanimă recunoaştere a meritelor lui nu are de suferit în nicio privinţă. În numele mirenilor i s-a adresat jubilarului cavalerul Dr. Zotta, care, între altele reţinute de Gazeta Bucovinei, a spus: Analele bisericei noastre din Bucovina nu ni arată un exemplu al devotamentului pentru luminarea şi desvoltarea religioasă şi culturală a poporului nostru care să semene cu devotamentul I. P. S. Voastre. Cu zel fierbinte şi dragostea părintească aţi căutat a îmbunătăţi soarta poporului încredinţat conducerii şi îngrijirei Voastre. Succesele activităţii Voastre sunt strălucite. Aţi ridicat nivelul religios al Eparhiei; dovadă este zelul poporenilor de a clădi biserici una mai frumoasă decât alta. Aţi întărit conştiiţa morală a poporului; cinstea, probitatea, onestitatea au ajuns a fi însuşietăţi caracteristice ale populaţiunii bucovinene. Legăturile conjugale sunt respectate. Creşterea religioasă şi morală a copiilor o cultivă părinţii cu sfinţenie. Aţi ştiut a apăra drepturile bisericii noastre şi a ridica stima şi demnitatea ei; ideea congresului bisericesc are în I. P. Vostră pe iniţiatorul şi apărătorul ei cald şi neobosit; înfiinţarea definitivă şi funcţionarea lui ulterioară nu se mai pot opri; congresul a devenit o dogmă a poporului nostru (n.n. – A.B.: sublinire în textul Gazetei). Aţi sprijinit sporirea ştiinţei şi desvoltarea artelor frumoase, înfiinţarea tipografiei şi apariţiunea multor cărţi didactice şi bisericeşti. Mulţămim iniţiativei Voastre. Simţului estetic [al] I. P. S. Voastre [îi] mulţămeşte cântarea bisericească [în] acordurile ei melodioase şi arta picturii glorifică numele protectorului său. Bunătatea inimii Voastre, sprijinul ce l-aţi dat întotdeauna cui îi trebuia, sfaturi bune cui le cerea, dragostea cu care aţi îmbrăţişat pe toţi poporenii Eparhiei, blândeţa cu care purtaţi cârma cea grea a Apostolatului au răpit [şi] au subjugat inimile noastre…
În răspunsul lui, sărbătoritul este cu deosebire modest – fără să ascundă ceea ce-i va fi constituit preocuparea de căpetenie a vieţii şi nu doar a slujirii de ierarh: Personalităţi fenomenale, cărora prin genialitatea spiritului şi puterea neînfrântă a voinţei se succede a schimba cursul obicinuit al desvoltării societăţilor omeneşti sunt rarităţi ce apar doar după veacuri. Nouă însă, îndeobşte, nu ne rămâne decât a munci şi a îndeplini cu demnitate locurile la care suntem avizaţi ca membri ai societăţilor, fie ele publice sau private, seculare sau bisericeşti.
Între atâta altele ce s-ar cere avute în vedere: unul dintre cei care îi transmit mesaje de felicitare, Calistrat Coca, este convins că ştie de unde îi vine Mitropolitului Silvestru succesul: Idei care să entusiasmeze un popor întreg nu se nasc decât numai în mintea luminată însoţită de o inimă ce arde de dragoste cătră tot ce e bun, nobil şi folositor. Alegerea, apoi, a terenului principal de exerciţiu capătă explicaţie în cuvântul la fel de uşor de validat al dr. Ştefan Saghin: …ideea naţională, acest far care în secolul nostru trezeşte, mişcă şi conduce popoarele şi de care orice ins ce tinde să fie la înălţimea culturii timpului său trebuie să ţie seamă, în marginele legilor naturale şi pozitive dumnezeieşti în înţelesul cuvintelor sfântului mare apostol al lumii Pavel – „mare întristare îmi este mie şi neîncetată durere în inima mea; aş dori chiar ca însumi să fiu despărţit de Christos pentru fraţii şi rudele mele după corp“ (Romani 9, 2) — şi a-ceastă idee a fost îmbrăţişată de înaltul nostru jubilar cu multă căldură. Drept aceea îl aflăm în şirul iniţiatorilor, membrilor zeloşi, al vicepreşedinţilor şi, în urmă, al membrilor onorari ai „Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina“…
AUREL BUZINCU
Comentarii