Două firme sucevene, amendate cu câte 20.000 de lei pentru muncă nedeclarată

> Într-o lună, inspectorii ITM au dat amenzi însumând peste 180.000 de lei

Luna trecută, inspectorii de muncă suceveni au organizat şi desfăşurat 238 de controale, dintre care 157 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 81 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava informează că, urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 159 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 183.500 lei. Pe linie de relaţii de muncă, respectiv a muncii nedeclarate, cele 157 de acţiuni de control s-au lăsat cu 51 de sancţiuni contravenţionale, amenzile date însumând 138.000 de lei. Inspectorii de muncă au depistat două persoane care prestau activitate „pentru muncă nedeclarată”. Este vorba despre una fără contract individual de muncă, iar o alta care muncea şi în afara programului de lucru stabilit prin contractul individual cu timp parţial. Pentru munca nedeclarată, fiecare din angajatorii cu pricina au luat câte o amendă în valoare de 20.000 de lei.

Conform inspectorului-şef Romeo Butnariu, între deficienţele frecvent constatate se înscriu neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, dar şi netransmiterea modificărilor intervenite în respectivele contracte. Totodată, s-au mai descoperit nerespectarea prevederilor privind munca suplimentară; încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat, precum şi abateri de la respectarea normelor legale privind acordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI