La evaluarea evaluării

L.D.CLEMENT

…De alfabetizare; multilingvistice; în domeniul ştiinţei (inclusiv al matematicii); digitale; personale şi sociale (inclusiv învăţarea învăţării); cetăţeneşti; antreprenoriale; culturale – 8 competenţe-cheie din perspectivă europeană. Iar actualul ministru al Educaţiei (şi viitorul?) este de opinie că-i anormal ca evaluarea naţională de la finele gimnaziului să aibă în vedere numai două. Părere care a făcut să crească tensiunea unor părinţi cu elevi de gimnaziu, speriaţi că în viitor (de la anul?) ar putea fi vorba despre mai multe examene şi, în context, chiar de mai multe meditaţii de plătit pentru ca acestea să fie depăşite în mod onorabil. Însă, potrivit ministrului, n-ar intra în discuţie înmulţirea examenelor, ci, în cadrul acestora, o mai bună ochire a ţintelor. Ţinte care, de altfel, sunt vizate (şi) de testările PISA (care au început în urmă cu câteva zile – participă la ele peste 10.000 de elevi de 15 ani). Pe de altă parte, ministrul D. David (care realmente nu se arată aşezat pe post ca să plece, ci ca să facă / să pună la treabă pe mai departe) îşi imaginează revenirea la examenele de admitere în liceu („comuniste”?!), care de altfel sunt prevăzute în Legea educaţiei. Şi această idee (ce idee!!!) a devenit deja prilej de vorbe şi ipoteze. „Încă un examen?!” – spun mai ales cei care, în genere, sunt speriaţi de examene. „Un examen necesar!” – spun cei care înţeleg că (şi) astfel se conturează ierarhiile corecte.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI