Printre rânduri

În baza unei legi relativ recente (nr. 189 din 2021), în ţară este marcată la data de 10 mai Ziua Independenţei Naţionale a României. Potrivit motivării proiectului aprobat (dar inclusiv cu destule abţineri şi câteva împotriviri), era nevoie de restabilire prin lege a „adevărului istoric” şi de „reluarea tradiţiei istorice” (1866-1947) la 10 mai (…iertare, zi în cumpănă, în care republica omagiază trecutul regal al patriei, dacă nu şi Casa Regală în funcţie oarecum paralelă) poate (şi) într-un context în care, în vremea asta de mai, victoria asupra fascismului este amintită la zile (consecutive) diferite în Vest şi în Est, cea de 9 Mai fiind, devenind…, mai cu seamă Ziua Europei. În acest an (poate că picând şi ca primă zi a campaniei electorale pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale de primăvară) Ziua Europei a fost anunţată în chip special – prin marşuri şi demonstraţii în „toată ţara” sau mai pe bune zis în câteva oraşe mari ale republicii –, dându-se mişcare şi glas unui imaginar potrivit căruia românimea (ori doar o parte a ei?!…) ar risca să ajungă pe lângă – după atâtea eforturi de a deveni, de a fi inclusă şi de a se simţi europeană, cu toate avantajele certe care decurg de aici.

…„Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare” declara, la 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, premierul Principatelor Române. Dar ce (să) te faci că, azi, aşa vorbe pot fi cine ştie cum (altfel) înţelese!? Dar ce să faci azi dacă – în cumpăna adevărului şi tradiţiei, cine le mai cunoaşte şi le conferă autentic rost – s-ar aminti că pe-atunci (un pic înainte de trecerea Dunării spre Plevna, înainte ca, în premieră, românii să aibă un rege al lor – deci fără a-i fi vasali) Principatele s-au găsit aliate-n războiul contra Imperiului Otoman tocmai cu Imperiul Rus?!…