> Acţiunea a vizat prevenirea infracţiunilor stradale şi a faptelor antisociale generate în zona cluburilor, barurilor şi discotecilor
La data de 22 martie, între orele 17:00 şi 24:00, Serviciul de Ordine Publică (SOP) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a organizat şi desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza localităţilor Baia, Berchişeşti şi Todireşti. Scopul acţiunii a fost prevenirea infracţiunilor stradale şi a faptelor antisociale generate în zona cluburilor, barurilor şi discotecilor.
Acţiunea a fost coordonată de Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava, cu sprijinul a doi lucrători SIC, doi lucrători SICE, 5 lucrători de ordine publică din cadrul SPR Mălini, doi lucrători din Compartimentul Rutier Gura Humorului, trei lucrători din cadrul SPR Gura Humorului şi 12 jandarmi din cadrul IJJ Suceava.
Rezultatele acţiunii au fost următoarele: > persoane controlate: 110; persoane avertizate verbal: 12; > sancţiuni contravenţionale aplicate: 27, în valoare totală de 29.888 lei, dintre care: la OUG 195/2002: 17 sancţiuni, în valoare de 7.288 lei; la OG 28/1999: o sancţiune, în valoare de 12.000 lei; la Legea 333/2003: 4 sancţiuni, în valoare de 10.000 lei; la HG 301/2012: 4 sancţiuni, în valoare de 600 lei; la OUG 34/2008: o sancţiune cu avertisment.
De asemenea, au fost controlate 41 de autovehicule, au fost testaţi 15 conducători auto şi s-au reţinut 3 certificate de înmatriculare.
Autorităţile continuă astfel acţiunile de prevenire a faptelor antisociale, având ca obiectiv principal creşterea siguranţei cetăţenilor şi menţinerea ordinii publice. (N.B.)
























Comentarii