Când parcurgi paginile monumentalelor lucrări ale lui Mircea Irimescu, care presupun ani buni de documentare, descoperi cât de profundă a fost determinarea autorului pentru a ne face să înţelegem ce a însemnat Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina în menţinerea spiritului naţional din această parte de ţară, ce a căpătat o identitate culturală distinctă faţă de restul Moldovei după ce a fost anexată de Monarhia Habsburgică în 1774.
Această Societate cu o istorie glorioasă, înfiinţată în 1862 la Cernăuţi, este reactivată în 1990 prin contribuţia unei distinse elite intelectuale (Vladimir Trebici, Radu Economu, Radu Grigorovici, George Muntean, Dimitrie Vatamaniuc, Liviu Ionesi, Ion Popescu Sireteanu şi alţii), stimulaţi în acest demers de mai vechi stăruinţe ale profesorului Vasile Precop secondat de discipolul său Mircea Irimescu, care este ales preşedinte la primul ei Congres de la Ateneul Cultural din Gălăneşti. Necesitatea renaşterii spiritului bucovinean sub sigla istorică a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina este susţinută de noul preşedinte cu argumente valabile şi în zilele noastre: „Noua Societate pentru Cultură are o situaţie specială faţă de aceea din epoca anterioară; ea se adresează în egală măsură şi cetăţenilor altui stat, românii din actuala regiune Cernăuţi, mulţi considerând chiar că aceasta este principala raţiune de a fi a Societăţii pentru Cultură azi”.
Aflat la conducerea SCLRB vreme de 22 ani (1990 – 2012), inginerul Mircea Irimescu n-a uitat de nobilul proiect de a realiza o operă reprezentativă pentru Bucovina, al cărei plan fusese schiţat de academicianul Vladimir Trebici (1916 – 1999): „Pe măsura modestelor mele posibilităţi, tot ce am citit şi am aflat în mai bine de 40 de ani de preocupări dedicate trecutului dramatic al fermecătoarei noastre «Ţări a Fagilor» a fost subordonat planului adoptat în 1991 al Enciclopediei Bucovinei”. Rodul acestei laborioase întreprinderi s-a materializat în miile de pagini monografice publicate în seria „Dicţionare şi documente în Bucovina”: Profesori ai Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi: 1872-2022 (Lidana, 2022, 200 de pagini); Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-2012). La 150 de ani. Istoric şi realizări, volumul I (Editura „Septentrion”, Rădăuţi, 2012, 472 pagini); Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-2012). La 150 de ani. (volumul II), Voluntariat bucovinean (Editura „Septentrion”, 2013, 727 pagini); Universitari în/din Bucovina, vol. I (A-G), vol.II (H-O); vol.III (P-Z), Editura 1Print, Suceava, 2024 (518 + 524 + 558 pagini).
Între cele 3300 de nume consemnate în dicţionarul universitarilor se află, conform criteriului statuat de autor, „toţi cei care s-au născut şi au trăit aici, cei care s-au născut în alte părţi, dar au trăit şi activat aici, cei care doar au învăţat aici şi au considerat că au o oarecare responsabilitate pentru tragismul destinului nostru naţional din partea nordică a provinciei”.
Dincolo de valoarea lor documentară vizând generaţii întregi de membri titraţi ai Societăţii, cele trei volume ne motivează memoria afectivă pentru momente şi împrejurări cu impact cultural şi, implicit, emoţional. Fiecare pentru sine va găsi în dicţionar prilej de meditaţie şi evocare a unor figuri emblematice de mai demult sau de astăzi. În ce priveşte meleagurile vicovene, mereu aproape de sufletul meu, „primus inter pares” rămâne, fără îndoială, Eugen Drăguţescu (1914- 1993), pictor şi grafician de reputaţie internaţională, cu studii la „Accademia di Romania in Roma”, care şi-a petrecut copilăria la Vicovul de Jos, unde tatăl său era şef de gară. Am avut bucuria să vină din Italia fiul său Tudor, în 2018, care a aprins o lumânare la mormântul bunicilor din cimitirul satului şi a primit, pentru tatăl său, post-mortem, diploma de Cetăţean de Onoare al comunei Vicovul de Jos, în cadrul unui simpozion cu expoziţie comemorativă la Muzeul „Regina Maria” din Iaşi. Un alt pictor celebru, George Löwendhal (1897-1964), când şi-a ales ca model ţăranul bucovinean, a intuit cu geniul artistului nobleţea îmbrăcată în cojoc şi căciulă de oaie, iar doi dintre răzeşii pictaţi sunt din Vicovul de Jos: Nicolae Şorodoc (Pălimar) şi fratele său Onofrei Şorodoc (Plăieş al lui Ştefan cel Mare). Istoricul şi criticul literar Pavel Ţugui (1921 – 2021), afirma cu justificată mândrie faptul că „în 1953, cu sprijinul lui Ioan Vicoveanu, pentru prima dată în istoria culturii noastre, am determinat sărbătorirea Centenarului naşterii lui Ciprian Porumbescu pe plan naţional şi nu numai pe aria Bucovinei istorice”. Despre Ioan Vicoveanu (1879-1973) mai trebuie să reţinem că s-a numărat printre colaboratorii romanistului Matthias Friedwagner (1861-1940) în culegerea materialului pentru colecţia de folclor: Rumänische Volkslieder aus der Bukowina. Liebeslieder (Würzburg, 1940). Oreste Popescu (1913-2003), economist de talie mondială, a fost, ca şi prietenul său Eugen Drăguţescu, unul din elevii eminenţi ai lui Ioan Vicoveanu. În anii tulburi, când inteligenţa diasporei româneşti era ignorată cu străşnicie în ignoranţa generală a mai marilor zilei, bătrânul dascăl primea din Argentina cărţile fostului său discipol, pe care le-a ţinut ascunse o vreme, între alte comori ale bibliotecii sale.
Documente preţioase (Atlasul lingvistic al teritoriului daco-român, de Gustav Weigand; Dicţionarul geografic al Bucovinei, de Emanuil Grigorovitza; scrisori ale lui Leca Morariu) pentru studiile sale a aflat, la Ioan Vicoveanu, carismaticul filolog Ilie Dan (1938-2014), într-o vreme când ne-a vizitat împreună cu magistrul Gavril Istrate. La Vicov, unde avea rude în familia de învăţători Mimor, venea peste vară şi istoricul Ilie Grămadă, fost director al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri ” şi al Editurii „Junimea”, pescuind pe apa Sucevei şi petrecându-şi serile pasionat de tradiţionalul joc de taroc.
Acest dicţionar al personalităţilor oferă biografii relevante pentru zestrea intelectuală a vicovenilor. Părintele dr. Domiţian Spânu (1892-1936), cu lucrări teologice despre normele morale, a ajuns la conducerea Universităţii din Cernăuţi, iar înflăcărarea sa patriotică s-a văzut şi în discursul festiv ţinut la dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu de la mănăstirea Putna, în 1926. Fratele său dr. Petre Spânu (1894-1962), membru corespondent al Academiei Române, şi-a dovedit din plin patriotismul după Dictatul de la Viena din 1940, când statul ungar l-a condamnat la moarte în contumacie pentru că a ordonat ca animalele de la Bonţida să fie trecute în România.
Prin intermediul lui Ciprian Sbiera (1941-2014), medic la Vicovul de Jos, l-am cunoscut pe unchiul său de la Suceava, Ioan R. Sbiera (1903-1989), nepot al lui I. G. Sbiera (1836-1916). La Iaşi, şedinţele filialei Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română se ţineau la început la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, unde Liviu Papuc a funcţionat până la pensionare. Printre bucovineni, nu puteai să nu-l remarci pe profesorul Mandache Leocov (1928-2018), fost director al Grădinii Botanice din Iaşi, renumit pentru felul cum a salvat „Teiul lui Eminescu” din Copou. Era un bărbat pe cât de falnic, tot atât de familiar şi cumsecade. Întotdeauna avea ceva de spus şi o făcea impetuos la cei aproape 90 de ani. S-a entuziasmat când i-am vorbit de familia Sbiera: „Pe mine m-a învăţat la fizică Ioan Sbiera la Liceul «Ştefan cel Mare» din Suceava; n-am cunoscut alt om mai serios în meseria lui”.
E îmbucurător să găseşti în lista universitarilor de la Vicovul de Jos specializări dintre cele mai diverse: Aurel Burciu, Ioan Hurjui (ştiinţe economice); Mihaela Elena Breabăn (Petruneac) cu un CV de excelenţă în informatică, cu stagii la Seul, Boston, Coimbra, Londra; Diana Iosif (engleză) cu o experienţă inedită la Universitatea din Duşanbe (Tadjikistan). Dintr-o zonă limitrofă (Voitinel) îşi are obârşia criticul şi istoricul literar Aurel Buzincu. Alteori descoperi personalităţi cu care ai avut şansa să te întâlneşti de-a lungul anilor şi care te-au marcat prin erudiţie, caracter şi prestanţă academică, cum a fost în cazul unor interviuri realizate la sugestia lui Mircea Irimescu: Vasile Gheţău, discipol şi colaborator al academicianului Vladimir Trebici, atrăgea atenţia asupra faptului că „strania clasă politică românească este incapabilă să realizeze dinamica internă a demograficului şi pericolul depopulării ţării”. Pentru pictorul Marin Gherasim (1937-2017) 6 Ştefania, sora preotului Oreste Gherasim din Rădăuţi, era mama vitregă a lui Filu Motrescu din Vicovul de Jos 6 , identitatea artistică era subsumată spaţiului originar: „Bucovina o am în suflet… de fiecare dată, când mă întorc aici, simt că mă regenerez sufleteşte, spiritual”. Academicianul Dimitrie Vatamaniuc (1920-2018), pe care l-am vizitat la Suceviţa, avea acelaşi leit-motiv despre Bucovina: „Vedeţi dumneavoastră, la vârsta mea fac naveta Bucureşti – Rădăuţi, numai de dragul Bucovinei”. În termeni similari se confesa universitarul ieşean Tiberiu Brăilean (1960-2015) cu ocazia înfiinţării la Bilca, în Săptămâna Luminată, a filialei Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina: „Vă spun sincer că, deşi Iaşul e destul de aproape, totuşi e suficient de departe ca să simt ruptura. Şi m-am dus două zile la Putna, şi am păstrat trei zile pentru Bilca. Sigur, la Putna ori de câte ori ajung şi plec capul pe lespedea mormântului lui Ştefan, simt că mai iau oleacă de putere…” Accente lirice răzbăteau şi la Tudor Brăileanu, fiul sociologului Traian Brăileanu (1882-1947), mort în puşcăria comunistă: „Vreme de aproape 50 de ani n-am mai putut veni la Bilca. Când ne-am întors în ultimul timp, n-am mai recunoscut-o, fiindcă s-a schimbat mult: case frumoase, şosea, grădini. Dar vechea Bilcă şi casele de altădată, când toţi umblam îmbrăcaţi naţional, n-o putem uita”. La Bilca a fost adus să doarmă somnul de veci profesorul Filimon Cîrdei (1903-1971) de la catedra de Ştiinţe Naturale a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, care, după cum îşi amintea sora sa Varvara, deplângea soarta consăteanului întemniţat: „Uite aicea, la pereţii aceia, moare de foame; i-ai fi dat ceva, dar nu puteai, că nici nu-ţi spun unde-i…”
Cu modestie şi condescendenţă, Dorin Ieşan, membru corespondent al Academiei Române, ne-a onorat cu prezenţa la „Amiezile culturale bucovinene”, interesat de cărţile despre personalităţile bucovinene şi „povestirile sătenilor”. Tatăl său 6 preotul Ioan Ieşan a slujit în biserica din Vicovul de Jos în perioade dramatice.
Eseuri sociologice remarcabile prin abordarea exhaustivă, cu valenţe filosofice, artistice, literare, morale sunt adunate în două volume ale profesorului Ştefan Ungureanu (cu rădăcini de familie în Gălăneşti) de la Universitatea „Transilvania” din Braşov, care asociază Bucovina cu „spiritul occidental în spaţiul românesc”. O carte de excepţie este, de asemenea, Oameni prin vremuri. Bucovineni în secolul XX, premiată de Academia Română. Din Hurjuieni se trage o figură legendară în tagma universitarilor, italienist cu studii la „Accademia di Romania in Roma” pe care, într-un studiu al său, Vasile Diacon îl numea Un hidalgo întârziat: Profesorul Ştefan Cuciureanu (1911-1986).
Este locul să menţionăm pe Alis Niculică, cu toată consideraţia pentru gestul de a continua admirabila strădanie a tatălui (cărturarul Emil Satco), editând Enciclopedia Bucovinei (vol. I – III).
Legături trainice, motivante prin dimensiunea culturală şi amprenta naţională îi reunesc pe mulţi intelectuali din acest „Dicţionar” (Cazimir Bohosievici, Mihai Ceauşu, Aurora Ciucă, Dorin Cotiuşcă, Ioan Mercheş) în cadrul unor „Amiezi culturale bucovinene” la Iaşi cu simpozioane, lansări de cărţi, aniversări sau comemorări, iniţiate de liderul filialei, dr. Vasile Diacon. Au fost evocări profunde în memoria eruditului părinte Florin Bucescu (1936-2019), a lui Ion Popescu-Sireteanu (1934-2021) şi a altor cărturari. Pentru Nicolae Şorea (1933- 2024) s-a organizat o festivitate specială la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, la împlinirea vârstei de 90 de ani, iar Nicolae Chiţan, cu o prodigioasă activitate de secretar al filialei ieşene a SCLRB va fi omagiat în curând, ca nonagenar.
Studii şi comentarii critice despre artişti plastici bucovineni (Eugen Drăguţescu, Zamfira Bîrzu), sunt ilustrate cu picturi în paginile revistei „Iaşul Cultural” (redactor şef: Vasile Diacon).
Este onorant şi, sperăm, de bun augur, faptul că preşedintele actual al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, Liviu Maha, originar din Rădăuţi, este rectorul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Din păcate, cadrele universitare active vin mai rar la şedinţele Societăţii, invocând îndatoririle profesionale. Profesorul de comerţ internaţional Vasile Işan, rector al Univerităţii „Al. Cuza” în perioada 2008 – 2016, şi medicul Nicolae Nistor, care preda la Universitatea de Medicină şi Farmacie, s-au scuzat într-un fel care îi absolvea de orice vină: „Tocmai pentru că iubim Bucovina, la sfârşit de săptămână plecăm la Vicov”. S-a nimerit să-i întâlnim la sfinţirea bisericii din sat, în 2019, fiind de faţă şi Vasile Diacon, care venise pentru studiul său despre izvoarele sărate din Bucovina şi le-a strâns mâna, glumind: „Iată, aşadar, dovada care mă face să motivez fără rezerve absenţele dumneavoastră”. După retragerea la pensie, dr. Nicolae Nistor, care a fost omagiat cu titlul de „Profesor onorific al Senatului UMF «Grigore T. Popa» din Iaşi”, s-a mutat definitiv la Vicovul de Jos într-o locuinţă cochetă, şi-a deschis un cabinet medical şi, împreună cu soţia sa, sunt medici respectaţi în comunitatea locală. Întâlnirea cu vicovenii dedicaţi spiritului bucovinean a fost şi a rămas un fericit prilej de conversaţie, căci anecdotica amintirilor din tinereţe are întotdeauna un farmec aparte.
Calitatea volumelor pregătite cu acribie de Mircea Irimescu este atestată şi prin formatul academic, iar între coperţile cartonate ne stau la dispoziţie nu numai date esenţiale despre universitarii bucovineni, dar şi anexe riguros întocmite, completând lista cu „alţi universitari bucovineni”, cu personalul bibliotecilor universitare şi cel administrativ, cu prezentarea societăţilor academice studenţeşti, cu un indice de nume şi o bibliografie generoasă.
VICTOR IOSIF
Comentarii