Şi cei preocupaţi doar de problemele personale se interesează, acum, de conflictele apropiate (Ucraina, Orientul Apropiat şi Mijlociu), mai ales dacă supraputeri sau puteri regionale sunt implicate direct (Rusia) sau indirect (NATO). Şi asta pentru că potenţialul de extindere a agresiunii armate este tot mai mare (chiar la nivel planetar), iar mijloacele militare (inclusiv arme de distrugere în masă) pun în pericol nu doar pacea, ci şi existenţa vieţii pe Terra. Analizând evoluţia conflictelor armate din istoria societăţii omeneşti, ajungem la concluzia că planeta a „găzduit” un război permanent în diferite zone şi cu intensităţi mai mari sau mai reduse. Toţi „luptă pentru pace” (mai ales dictatorii…), dar vor să impună „pacea lor” cu armele, ameninţările şi şantajele cunoscute din Antichitate (mai devreme au fost războaie, dar nu avem alte dovezi decât armele descoperite de arheologi) şi valabile şi acum în esenţă. „Lupt pentru pace” este lupta pentru cuceriri teritoriale (mai ales în cazul popoarelor migratoare, care nu practicau agricultura), pentru resurse minerale, energetice, umane etc. sau controlul pieţelor şi rutelor comerciale, în primul rând. Motivaţia de faţadă a fost, de fiecare dată, aproape legată de componenţa etnică a populaţiei din teritoriile revendicate, oprimarea religioasă, pedepsirea victimelor pentru acţiuni ostile anterioare sau refuzul unei „prietenii” în condiţiile impuse.
Realitatea lumii antice, medievale şi chiar a celei moderne ne-a demonstrat o stare de război permanent („rece” sau „cald”, în alternanţă) între naţiuni, etnii şi religii (toate religiile clamează pacea şi invocă pedeapsa divină pentru cei care „ridică sabia”), care a determinat dispariţia unor state şi chiar a unor popoare. Aceste conflicte eterne sunt de neevitat? Răspunsul este NU! Şi avem exemple în istoria chiar imediată în Europa. Cu oameni de stat adevăraţi şi nu politruci obsedaţi de voturile în alegerile următoare, Franţa şi Germania au încetat conflictele care debutaseră când statul german s-a format şi se află de 80 de ani într-o relaţie de alianţă pe toate planurile, de la cel militar până la cel economic (NATO şi UE). Dar cele două state aveau în frunte personalităţi de excepţie (Schuman şi Adenauer). Şi urmaşii lor din UE şi NATO s-au conformat cerinţelor păcii şi prosperităţii, în cea mai mare parte, iar Europa nu a „auzit salve de tun” până acum 2 ani, când au năvălit hoardele Estului.
Se poate încheia conflictul din Orientul Mijlociu, care se perpetuează din 1948? Categoric DA! După ce între Israel şi Egipt, apoi Iordania, s-au reluat relaţiile diplomatice în anii ’70-’80, am asistat la o deschidere neaşteptată a altor state arabe spre „duşmanul sionist” (UEA, Bahrein, Maroc, Sudan) în timpul mandatului lui Trump (o realizare deosebită a sa!) şi urma un eveniment de excepţie: reluarea relaţiilor între statul evreu şi portdrapelul lumii islamice Arabia Saudită. Dar Rusia (şi chiar China), au „împins” Iranul să atace Israelul prin teroriştii pe care îi finanţează şi înarmează (Hamas, dar nu numai), pentru a menţine războiul în zonă ca să determine, astfel, reducerea ajutorului către Ucraina şi internaţionalizarea conflictului. Sperăm să nu reuşească şi procesul de pace în Orient să continue şi, de ce nu, să însemne şi sfârşitul dictatorilor de la Moscova, Beijing, Phenian sau Teheran. Lumea va fi mai bună şi mult mai sigură fără ei! Pentru că şi războiul nebun din Ucraina va înceta în momentul în care Putin şi clica sa criminală vor fi eliminaţi din istorie. Cine îşi doreşte război? Nebunii şi criminalii. La spital sau la închisoare cu ei! În spatele unor ziduri impenetrabile!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii