În data de 14 noiembrie a.c., Centrul Antidiabetic Judeţean Suceava, sub coordonarea dr. Claudiu Cobuz, marchează Ziua Mondială a Diabetului Zaharat, printr-o serie de acţiuni dedicate conştientizării şi prevenţiei acestei afecţiuni.
Tema globală a acestui an este „Să vorbim despre bunăstare pentru o viaţă mai bună cu diabet zaharat”, având ca scop creşterea accesului la îngrijire adecvată pentru a reduce riscul complicaţiilor bolii.
Potrivit unui comunicat de presă, la nivelul judeţului Suceava, sunt în evidenţă 38.549 de persoane cu diabet zaharat, dintre care 136 sunt copii.
În anul 2024, s-au înregistrat 1.343 cazuri noi, inclusiv 18 în rândul copiilor. Centrul Antidiabetic Suceava este structura centrală în cadrul programului naţional de diabet zaharat şi include Secţia Clinică de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice din Spitalul Judeţean Suceava, singura unitate de profil din judeţ, care oferă servicii de internare şi consultaţii ambulatorii.
Secţia şi ambulatoriul de diabet beneficiază de echipamente de ultimă generaţie, inclusiv aparate pentru determinarea neuropatiei diabetice (Sudoscan), sisteme de monitorizare continuă a glicemiei (CGMS) şi dispozitive pentru evaluarea circulaţiei periferice.
Spitalul Judeţean Suceava a fost inclus în lista unităţilor care pot iniţia tratamente avansate cu pompe de insulină şi sisteme de monitorizare continuă, conform ordinului publicat în august 2024. În prezent, 185 de pacienţi folosesc senzori de glicemie şi 40 beneficiază de tratament cu pompe de insulină.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, echipa medicală a Centrului Antidiabetic Suceava anunţă că oferă gratuit teste pentru monitorizarea glicemiei, dozarea hemoglobinei glicozilate şi evaluarea parametrilor corporali. Pacienţii vor primi şi materiale educaţionale despre îngrijirea piciorului diabetic. Activităţile sunt menite să încurajeze automonitorizarea şi prevenirea complicaţiilor printr-un control eficient al glicemiei.
Dr. Claudiu Cobuz subliniază că „prevenirea complicaţiilor este un obiectiv esenţial în gestionarea diabetului, iar optimizarea stilului de viaţă joacă un rol crucial în prevenirea progresiei de la prediabet la diabet”.
În cadrul evenimentului, studenţii Facultăţii de Medicină şi Ştiinţe Biologice din cadrul USV, specializarea Nutriţie şi dietetică, participă la proiectul „Promovarea stilului de viaţă sănătos la pacientul cu diabet zaharat”, contribuind la educaţia pentru sănătate a comunităţii. (N.B.)

























Comentarii