Concediu pentru bolnavii de muncă?

Încă de prin 2022 se prognoza că „burnout” (tradus drept sindromul slujbaşului epuizat ori, mai pe româneşte, al celui cu asupra de măsură muncit şi ostenit) s-ar putea considera drept boală profesională, spre a fi tratată în consecinţă. Uite că acum avem un proiect de lege depus recent la Senat potrivit căruia „epuizarea fizică şi intelectuală din cauza serviciului va fi considerată boală profesională”, urmând (poate…) ca cine este găsit astfel bolnav să capete şi concediu medical, şi consiliere psihologică, şi reducerea timpului de muncă. Printre altele, se precizează că un aşa diagnostic va fi decis de medici şi de psihologi (numai de cei cu expertiză în medicina muncii). Printre rânduri (nu neapărat printre cele ale proiectului legislativ) s-ar înţelege că cei marcaţi de această boală a slujbei de zi cu zi sunt atât cei care, în structurile în care robotesc – de stat ori private – ar fi atât persoanele care duc greul, cât şi cele care (poate din pricina „naturelului simţitor”?) nu suportă greul. Că până la legea burnout-ului, dacă se va „da”, există o naturală lege care face ca nu puţini să se protejeze apelând la medicale pe alte maladii, să se-nvoiască, să se orienteze, să dispară în ceaţă etc., convinşi că structura are cu cine să-i suplinească, după naturala lege că cei care cu adevărat au treabă trebuie să şi-o facă… până la capăt, inclusiv după naturala lege că timpul trece, noi (sănătoşi ori bolnavi) cu drag muncim; leafa merge!

Probabil că se cade a se oferi suport truditorilor (căci se vede treaba că e nevoie… şi de ei). E de presupus însă că de acesta ar urma să beneficieze – natural – şi unii dintre cei bolnavi să lase greul pe cei bolnavi să suporte greul. Acestora din urmă li se zice, cumva, (şi) workaholici? Dacă e adicţie, să fie tratată ca atare. La clubul muncitorilor anonimi.