Gheorghe Flutur:

PNL, în Programul de Guvernare, prioritizează creşterea economică prin reînnoirea industrială şi sprijinirea micilor industriaşi

Prim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, candidat pentru Senat în judeţul Suceava, a prezentat principalele direcţii din programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal, subliniind că obiectivul central este creşterea economică printr-o nouă politică industrială. Acesta a precizat că PNL consideră reînnoirea industrială a României ca fiind o prioritate, iar pentru aceasta va asigura surse de energie sigure, accesibile şi provenite, în principal, din producţia internă.

„Exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră şi dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, alături de investiţii în infrastructura de transport al energiei, sunt paşi esenţiali pentru un viitor industrial sustenabil” a declarat Flutur.

PNL propune, de asemenea, scheme de ajutor de stat pentru industria siderurgică şi petrochimică, precum şi măsuri de sprijin dedicate micilor industriaşi cu afaceri de până la 50 de milioane de euro.

Gheorghe Flutur a explicat că micii antreprenori se confruntă adesea cu dificultăţi în accesarea capitalului, iar, pentru a-i sprijini, PNL propune acordarea de granturi ce pot acoperi până la 30% din valoarea investiţiilor, credite fiscale la finalizarea acestora şi sprijin pentru obţinerea certificărilor internaţionale, necesare accesului pe pieţele externe.

PNL doreşte, de asemenea, simplificarea procedurilor pentru investitori, crearea de mecanisme echitabile de expropriere şi facilitarea accesului la utilităţi publice.

„PNL are în vedere crearea de facilităţi pentru accesul investitorilor la utilităţi publice, obţinerea de acorduri şi avize prin procedură simplificată, precum şi crearea unor mecanisme de expropriere echitabile pentru toate părţile, dar printr-o procedură simplificată. România trebuie să răspundă la anumite realităţi şi să le schimbe în favoarea sa. Două exemple sunt relevante: suntem o ţară cu 15 milioane de hectare de teren agricol, din care 10 milioane sunt teren arabil, şi totuşi avem un deficit ruşinos al balanţei comerciale agricole; aici trebuie investit în producţie, procesare şi stocare a producţiei alimentare. În al doilea rând, românii cheltuie aproximativ 10 miliarde de euro pentru turism în afara ţării şi doar 5 miliarde în România” a spus liderul liberal.

Gheorghe Flutur a punctat şi câteva priorităţi strategice în dezvoltarea agriculturii şi turismului, subliniind că România trebuie să-şi valorifice potenţialul agricol şi turistic pentru a reduce deficitul comercial şi a stimula economia locală.

„În judeţul Suceava avem resurse bogate, de la minereuri şi lemn, la tradiţii puternice în industriile textile şi de încălţăminte, şi o mare capacitate turistică. Acestea necesită investiţii consistente pentru a-şi atinge potenţialul maxim” a afirmat candidatul PNL. | Comandat de PNL Filiala Suceava, cod AEP 11240002, executat de CRAI NOU SA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI