Deşi partea leului revine Adevărului – ca fiind mai de vază în familie şi unde scrie Constantin Mille însuşi despre cele socotite de importanţă deosebită –, Dimineaţa din 27 iunie, ca şi ediţiile ei din zilele următoare, relatează în naraţiuni asumate şi în exces de detalii despre predarea şi dezarmarea lui „Potemkin” în portul Constanţa şi despre ceea ce a urmat. Acelaşi Niţescu, în rol de reporter, urcă pe vasul de război rusesc, unde spune că e bine primit de marinari, stă de vorbă cu echipajul – care acum e destins şi dispus, ba chiar dornic să comunice –, adună informaţii, formulează păreri, aprecieri, judecăţi.
Un conducător al celor de pe vas îi explică situaţia tragică: Nu putem răspunde cu bombardare la refuzul oraşelor ruseşti de a ne da provizii, căci riscăm să omorâm populaţiunea nevinovată care fraternizează cu noi. Dovadă [e] că la Feodosia ni s-au dat prin contrabandă pe mare proviziuni de merinde. Cu atât mai puţin putem bombarda oraşele statelor străine. Iată de ce, volens-nolens, a trebuit să primim soluţia de a debarca şi a ne preda pentru a ieşi din teribila dilemă in care ne găseam. Ceea ce ar da o imagine a echipajului care aduce destul de puţin cu cea vehiculată până acum. Chiar şi teama frisonantă şi neascunsă a marinarilor că ar putea fi extrădaţi după predare vine în contrazicere cu ceva când acest Niţescu se străduieşte să-i convingă de contrariu şi vede că în sufletul acestor luptători pentru libertate are loc o grea luptă lăuntrică.
Există însă şi o altă versiune: O delegaţie compusă din 8 mateloţi, primind invitarea generalului Anghelescu, a venit la chei cu o şalupă desprinsă de pe „Potemkin“. Prin interpret, delegaţii au comunicat generalului Anghelescu că ei urmăresc aci vasul rusesc „Sinope“ revoltat şi el şi care se află în aceleaşi condiţiuni ca şi „Potemkin“. Vasul „Sinope“, fugar şi revoltat, e urmărit de alte vase ruseşti. „Potemkin“ îl caută ca să-l salveze şi crezând că este la Constanţa, a venit aci. (…) Delegaţii au fost nevoiţi să plece [n.n.: pentru a reveni pe „Potemkin”] cu o şalupă condusă de marinari români, împreună cu comandorul căpitan Negru şi locot. Popovici, deoarece marinarii ruşi, după debarcarea delegaţiei, au părăsit şalupa, dezertând spre regiunea viilor…
În 25 iunie, la ora trei p.m., echipagiul căzu de acord să se predea – drept care vasul primi permisiunea să intre în port, făcu sub comandă românească manevrele necesare şi arboră, cu oarecare împotrivire a echipajului – care s-a dovedit că nu cunoştea regulile internaţionale în materie – drapelul Regatului. Comitetul revoluţionar al marinarilor a vroit mai întâi să se ridice steagul roşu şi apoi cel românesc. La bord s-a întocmit pe urmă un tabel cu numele marinarilor, meseria lor şi intenţia fiecăruia de călătorie după debarcare – şi în scurtă vreme, complet dezarmaţi, cărându-şi doar bagajele şi hainele, aceştia au coboarât cuminţi pe uscat. Un public numeros şi încântat de ceea ce vede, aflat pe cheiuri, i-a primit cu urale, în entuziasm – cine să poată şti de ce anume, gazetarul nu consideră necesar să se pronunţe în privinţa aceasta – şi le-a oferit provizoriu, până la plecarea încotro au decis să plece, găzduire. Unii constănţeni mai curioşi au reuşit să ajungă pe Potemkin spre a-l vizita. Multă lume, spune gazetarul, cumpără panglici cu inscripţia vaporului. Lentila care caută peste tot şi oricând faptul divers pare să fie componenta de bază a aparatului receptor. Ori aşa vede lucrurile corespondentul din Constanţa al Dimineţii.
Torpilorul cu numărul 267, însoţitor al Potemkinului, refuză însă predarea şi debarcarea. Ofiţerii lui s-au împotrivit. Echipagiul acestui torpilor susţine acum că a întovărăşit pe „Potemkin“ numai de frică şi sub presiunea ameninţărilor. Dacă este liberat de această presiune, echipagiul torpilorului se crede degajat şi voieşte să se întoarcă la Odessa. Unii cred că această explicaţie este sinceră; alţii însă susţin că cei ce se găsesc pe torpilorul No. 267 speră să întâlnească un alt vas răsculat cu care să se unească. În cele din urmă, nepredându-se şi îndreptându-se spre Sevastopol, comandanţii torpilorul fac declaraţia că vasul rămâne credincios Ţarului şi repetă că a urmat numai silit cuirasatul „Potemkin. Există riscul ca vasele ruseşti aflate pe Mare în urmărirea Potemkinului să dea peste torpilorul 267 şi să-l scufunde înainte de a se lua cunoştinţă de declarata lui loialitate. De altfel, ştirile nu sunt liniştitoare. Celălalt cuirasat puternic şi răzvrătit, Sinope, oricând poate ajunge, cu intenţii necunoscute, în port, iar escadra rusească a Mării Negre se ştie că a primit ordin să plece în căutarea cuirasatului„Kneaz Potemkin“ spre a-l face prizonier sau a-l distruge. Nici riscul unei confruntări armate desfăşurate în portul românesc între vasele ţarului, de înţeles cu ce stricăciuni şi pagube, nu este exclus până la predarea şi dezarmarea cuirasatului Potemkin – probă, între altele, că pe respectul ruşilor, cel puţin la Constanţa, nu se poate conta.
Informaţiile venite din Europa, mai ales din surse germane, întăresc ideea unei mişcări revoluţionare largi şi îndelung pregătite în Rusia, cu un centrul important la Sevastopol, unde s-a ajuns până acolo încât chiar ofiţerii de marină citeau marinarilor scrieri revoluţionare – dar şi urmăriţi energic vinovaţii de către autoritatea ţaristă şi cu asprime pedepsiţii propagandiştii, revoltaţii şi susţinătorii lor. Ideea de revoluţie în Rusia este atât de frecventă în presa germană, încât parcă ar exista acolo un interes în această privinţă. Cam tot aşa cum la Londra se insistă pe ştirile care vorbesc despre duritatea absolutismului ţarist şi despre întărirea acestuia continuă şi în nepăsare faţă de orice, iar la Petersburg, despre dezordinea şi agitaţia pe care le-ar provoca nu numai în spaţiul polonez, ci peste tot în imperiu, socialiştii evrei. La Bucureşti, într-o încercare de a privi lucrurile mai de sus, Dimineaţa spune: Faptul revenirii „Potemkinului” la Constanţa dovedeşte, în primul rând, neputinţa absolută în care se găseşte guvernul rusesc de a menţine ordinea atât pe Marea Neagră, cât şi în rândurile marinei sale de război. Dacă Rusia n-a reuşit să-şi reinstaureze autoritatea pe vasul revoltat, aceasta însemnează că toate celelalte vase de război au făcut cauză comună cu revoluţionarii sau că guvernul, nemaiavând încredere în restul flotei, nu se mai poate sluji de dânsa. În orice caz, starea Rusiei este în momentul de faţă deplorabilă şi dovedeşte cât de întinsă e anarhia în tot marele imperiu. Iar faţă de situaţie şi de venirea în Constanţa a Potemkinului se formează opinia următoare: Condescendenţa faţă de Rusia ori frica faţă de guvernul ţarului să nu ne povăţuiască a comite acte de laşitate. România nu poate provoca pe Colosul de la Nord, însă în acelaşi timp, nici nu i se poate umili.
La ora 6 torpilorul iese din port şi se îndreaptă spre Odessa. Pe el s-au îmbarcat şi nouă dintre marinarii Potemkinului – aceia care, crezându-se inocenţi, voiesc să se predea la Odessa. Din cei peste 650 de membri ai echipajului de pe Potemkin, câţiva se predau şi staţionarul ţarist cu misiune diplomatică Psesuape. Ceilalţi umplu oraşul şi îi dau un aspect neobişnuit. Ei coboară încărcaţi cu pachete. Unii duc mandoline şi armonice. Văd şi o maşină de cusut, cărţi – precizează Niţescu. E multă animaţie în port: Pe chei se începe un danţ. Publicul, vesel, ia parte la danţ. E o veselie generală. Toţi aprobă chipul în care guvernul a ştiut să tranşeze chestiunea şi să facă pe marinari să accepte soluţia predării. Se vor forma trenuri speciale pentru evacuarea Constanţei de marinarii ruşi. Ofiţerii cruţaţi de răzvrătiţi şi obligaţi să comande vasul urmează să facă o declaraţie consulului rus, iar capul revoltaţilor, Matuşenko, îl vizitează pe primul ministru Cantacuzino şi declară că el a voit să meargă înainte cu lupta, dar majoritatea hotărând astfel, el s-a supus şi a hotărât şi el debarcarea şi supunerea. Pe Potemkin s-ar fi aflat cam 200 de marinari socialişti revoluţionari. Ei au fost de idee să se încredinţeze vasul României cu însărcinarea de a-l da înapoi Rusiei când aceasta va deveni un stat constituţional.
Lucrurile refuză însă cu încăpăţânare limpezirea când e vorba de spiritul revoluţionar şi de revoluţionarii de la bordul Potemkinului şi nu numai. În ziua următoare, spre exemplu, când în port sosesc, pentru recuperarea cuirasatului Potemkin, mai multe vase de război din flota ţaristă a Mării Negre – între ele cu Sinope, despre care se ştiuse că e şi el răzvrătit şi despre care se află acum precis că se numără printre cele cu ordin să distrugă sau să captureze pe „Potemkin” –, gazetarul Dimineţii are ocazia să noteze: Pe chei lumea e enormă. Observ mulţi marinari debarcaţi ieri de pe „Potemkin“. Convorbind cu unii dintre dânşii, ei îmi spun că se gândesc să se predea escadrei ruseşti, ca să se întoarcă în Rusia. Ei zic că se simt nevinovaţi de faptul de revoltă şi că s-au asociat răsculaţilor numai de teamă că altfel vor fi omorâţi. Comandantul escadrei ruseşti, contraamiralul Silione Besarabsky(!) susţine că din echipajul Potemkinului s-au întors la bord peste 50 de marinari – aceştia predându-se şi vrând să fie duşi în Rusia, unde speră ca la judecată să fie graţiaţi, iar asta în timp ce: Prin oraş nu se mai vede niciunul dintre debarcaţi; teama unor eventuale măsuri contra lor i-a făcut să părăsească oraşul. Trenurile au transportat continuu în ţară marinarii debarcaţi de pe „Potemkin“.
AUREL BUZINCU
Comentarii