Schitul „Sfinţii Ciprian şi Iustina” Todireşti şi-a sărbătorit prin Liturghie arhierească hramul

 În fiecare an, la data de 2 octombrie Biserica Ortodoxă îi cinsteşte cu multă evlavie pe Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi pe Sfânta Muceniţă Iustina fecioara, zi care aminteşte de momentul în care cei doi mărturisitori ai lui Hristos au primit cununa muceniciei, dobândind astfel Împărăţia lui Dumnezeu.

Cei doi sfinţi condamnaţi la moarte prin sabie, primind martiriul pe malul râului Galus, lângă Nicomidia, au fost pomeniţi astăzi şi în localitatea suceveană Todireşti, fiind ocrotitorii schitului aflat sub oblăduirea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Cu acest prilej, la cea de-a doua sărbătorire a hramului de la înfiinţare, în mijlocul obştii şi al credincioşilor prezenţi s-a aflat Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, din Republica Moldova.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în această zi deosebit de importantă pentru întreaga comunitate, un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, cunoscut vindecător de boli, a fost aşezat spre închinare în paraclisul de vară al schitului. Racla cu părticele din cinstitele moaşte ale unuia dintre cei mai pomeniţi în rugăciune sfinţi în vremurile noastre, mare ierarh tămăduitor, a fost adusă pentru acest moment de praznic de la Mănăstirea Putna.

După momentul întâmpinării ierarhului potrivit tradiţiei, cu pâine şi sare, dar şi cu flori, a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în imediata apropiere a locului unde urmează să fie înălţată biserica mare a aşezământului monahal, în prezent stadiul lucrărilor de edificare fiind la faza demisol. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, clerici de la mănăstirile şi parohiile din împrejurimi, precum şi slujitori de la mănăstirea care adăposteşte cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, din Suceava.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, iar în momentul împărtăşirii preoţilor Grupul vocal „Ulcioraşul”, dirijat de interpreta Mariana Maloş, i-a încântat pe cei prezenţi cu un buchet de pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Antonie a rostit un cuvânt de învăţătură în cadrul căruia a evocat cele mai importante aspecte din biografia Sfinţilor Ciprian şi Iustina, dar şi modul mucenicesc în care şi-au sfârşit vieţuirea pământească. Trăind în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, aceştia au fost martirizaţi în anul 304 la data de 2 octombrie, în timpul persecuţiei împotriva creştinilor iniţiată de împăratul roman Diocleţian.

Protos. Benedict Bodale, egumen al schitului aflat sub purtarea de grijă a Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina, a adus mulţumiri tuturor celor care s-au făcut părtaşi bucuriei sărbătoririi hramului schitului. Gândul de recunoştinţă s-a îndreptat către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, către Preasfinţitul Părinte Antonie de Bălţi, precum şi către clericii Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Mulţumiri au fost aduse soborului slujitor, autorităţilor locale, corurilor prezente, precum şi reprezentanţilor Şcolii Gimnaziale nr. 2 din Iaslovăţ.

Din partea obştii, ierarhul oaspete a primit în dar un engolpion şi o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul din Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Aceeaşi icoană a fost oferită şi domnului Petrică Negrea, ca unul dintre cei care se numără printre sprijinitorii aşezământului monahal, şi doamnei Elena Moldovan, cunoscută drept bunica din Chinteni sau Tanti Lenuţa.

La final, Preasfinţitul Părinte Antonie de Bălţi a dăruit schitului „Candela Unităţii Naţionale”, o candelă care să ardă pentru neamul românesc, şi i-a îndemnat pe cei prezenţi la împreuna rugăciune.

Întrucât sfântul locaş se află în plin proces de construcţie, elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 2 din Iaslovăţ, coordonaţi de doamna Luminiţa Cotoară, director, au organizat un târg de toamnă pentru a sprijini lucrările care se vor desfăşura în următoarea perioadă. Astfel, copii, părinţi şi profesori au adus spre vânzare produse locale şi preparate tradiţionale de sezon, fructe, legume, murături, prăjituri, precum şi borcane cu dulceaţă, gem, zacuscă şi zarzavat, fondurile obţinute urmând a fi donate în totalitate locaşului monahal.

La ceas de sărbătoare, credincioşii s-au bucurat de binecuvântarea arhierească şi de întâlnirea cu Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, cel care continuă să săvârşească nenumărate minuni prin dragostea Preamilostivului Dumnezeu, călăuzindu-i pe cei care îl cinstesc cu evlavie pe drumul virtuţilor.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI