> Proporţie în creştere
O proporţie de 32% dintre ucraineni ar fi acceptat în luna aprilie concesii teritoriale pentru încheierea războiului provocat de invazia rusă, potrivit unui sondaj al Institutului Internaţional de Sociologie de la Kiev, ale cărui rezultate au fost publicate ieri, relatează agenţia EFE.
Deşi minoritar, acest procent de acceptare a unor eventuale cedări teritoriale este totuşi cel mai mare de când a început războiul, pe 24 februarie 2022. În septembrie 2022, numai 8% dintre ucraineni ar fi acceptat astfel de concesii, procent care a continuat să crească, ajungând anul acesta în februarie la 26% şi după numai două luni mai târziu la 32%.
Totuşi, ucrainenii rămân încă majoritari contra concesiilor teritoriale, 55% dintre cei intervievaţi în ultimul sondaj împotrivindu-se acestora.
Posibilitatea lansării unui proces de negocieri de pace cu Rusia în care Ucraina s-ar vedea obligată să cedeze teritorii este o temă tot mai prezentă în opinia publică şi în discursul oficial ucrainean, într-un context în care trupele ruse înaintează modest, dar constant pe frontul din estul Ucrainei.




























Comentarii