Trei persoane au fost rănite, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe raza localităţii Măneuţi, după o coliziune între un autoturism şi un microbuz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, în urma coliziunii au rezultat trei persoane care au necesitat îngrijiri medicale, toate din autoturism. Una dintre ele a fost găsită inconştientă, dar cu funcţii vitale. După monitorizarea medicală, doar aceasta a fost transportată la spital.
La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. (N.B.)

























Comentarii