Cu prilejul hramului aşezământului monahal

Moaştele Sfinţilor Ierarhi Leontie de la Rădăuţi şi Teodosie de la Brazi vor fi aduse la Mănăstirea Sf. Ilie din Şcheia

Mănăstirea Sfântul Prooroc Ilie din localitatea Sfântu Ilie, comuna Şcheia, ctitorită de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, se pregăteşte să îşi cinstească ocrotitorul duhovnicesc cu ocazia sărbătorii hramului.

Aflăm că evenimentul marchează un moment de aleasă comuniune între oameni şi Cer, aducând bucurie sufletească credincioşilor care participă la acest eveniment spiritual. Sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, dorită de ctitorul mănăstirii, „acest loc sfânt păstrează lumina trecutului şi oferă, prin mijlocirea Sfinţilor, bucurie de taină, reflectată în vieţile celor care s-au împlinit duhovniceşte aici în decursul celor 536 de ani de existenţă”.

Suntem informaţi că în acest an, sărbătoarea este în mod special binecuvântată, deoarece, „sub providenţa lui Dumnezeu şi prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi al Rădăuţilor, Sfinţii Mari Ierarhi Leontie de la Rădăuţi şi Teodosie de la Brazi vor fi prezenţi prin Sfintele Moaşte aduse de la Mănăstirea Bogdana – Rădăuţi. Aceasta a fost posibilă datorită îngăduinţei Preacuviosului Părinte Stareţ Irineu Lichi”.

Credincioşii sunt invitaţi să participe la această întâlnire duhovnicească, pentru a simţi împreună roadele spirituale ale acestui eveniment. Sfinţii, prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, neîncetat mijlocesc prin rugăciune pentru biserica luptătoare de pe pământ, şi astfel, această ocazie reprezintă un prilej de mare binecuvântare.

Potrivit programului, întâmpinarea Sfintelor Moaşte se va face vineri, ora 18:00. Sfintele Moaşte vor rămâne spre cinstire şi binecuvântare până în după-amiaza zilei de sâmbătă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI