Mitropolitul Anastasie Crimca şi-a pus draga sa ctitorie sub ocrotirea Preasfântului Duh, hram ales cu întreită prăznuire, care începe în Sâmbăta moşilor de vară, continuă cu Duminica Mare sau Pogorârea Duhului Sfânt (ca întemeiere a Bisericii), pentru a se împlini deplin în ziua de luni, cu Sfânta Treime ca împreună lucrare a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, moment de recunoştinţă faţă de ctitori prin săvârşirea slujbei parastasului.
Rusaliile sunt darul Legii celei noi, al unei inimi noi, o inimă transfigurată de darul Duhului Sfânt, în opinia Arhimandritului Placide Deseille. Preasfântul Duh se revarsă cu preaplin de har asupra tuturor oamenilor, numai că aceştia devin părtaşi ai energiilor dumnezeieşti în funcţie de receptibilitatea fiecăruia în parte.
Zorii zilei de Rusalii s-au ivit cu un tunet care a deschis binecuvântarea cerului. Stropi repezi de apă au trezit la viaţă întreaga natură: firele de iarbă, petalele rozelor, frunzele copacilor, glasul păsărilor, toate au tresăltat de bucurie. Norii grei de ploaie au împodobit Dragomirna în lumina marelui praznic al Pogorârii Duhului Sfânt.
De mai departe şi de mai aproape, români în straie albe brodate în florile păcii, cusute de mâini dibace, au venit să primească bucuria aşteptării Cincizecimii.
Hramul Dragomirnei a fost anul acesta parte din hramul eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. Graţie binecuvântării Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, mănăstirea a beneficiat de slujbă arhierească şi de roadele povăţuirilor părinteşti. Binecuvântarea arhierească a aşezat sărbătoarea în firescul duhovnicesc al obţinerii roadelor colaborării concrete a omului cu harul divin.
Aripile deschise ale turnului-clopotniţă i-au îmbrăţişat în veşnicia întâmpinării pe cei veniţi pentru a-L ruga pe Preasfântul Duh să se sălăşluiască în ei. Binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Damaschin peste creştetul credincioşilor a alungat întristarea şi chipurile s-au luminat de razele soarelui ce se ivea voinic dintre norii goliţi de apa înnoirii şi sfinţirii creaţiei.
Treaptă cu treaptă, pe urmele ctitorului Dragomirnei, mitropolitul Anastasie Crimca, am urcat în biserica-corabie ce pluteşte printre ziduri de cetate. O lacrimă la mormântul ocrotitorului obştilor dragomirnene a renăscut duhovniceşte zidirea de ţărână. Muzica veche bizantină a corului maicilor acestei mănăstiri a încântat urechea rugătorului şi i-a ridicat mintea în inima aflării lui Hristos.
Sfânta Liturghie a înveşmântat în har incinta Dragomirnei. Apa cea vie a fost gustată de către cei prezenţi, spre tămăduirea sufletelor şi a trupurilor, la îndemnul cuvântului împărtăşit credincioşilor de Preasfinţitul Părinte Damaschin.
La ieşirea din incintă, rugătorii au fost întâmpinaţi de gospodinele din Mitocu Dragomirnei. A devenit tradiţie ca obştea extinsă a mănăstirii să se implice dezinteresat în organizarea hramului. Sub coordonarea Primarului Comunei Mitocu Dragomirnei, dl Radu Reziuc, gospodinele au pregătit tradiţionalele sarmale, care au fost oferite cu multă dragoste celor care au trecut pragul bisericii. Bucuria dăruirii este ruptă din Rai, ne ridică din condiţia umanului şi ne asigură nădejdea veşnicei bucurii. Osteneala lor a fost răsplătită cu minunatul cuvânt al recunoştinţei şi al milosteniei (Bogdaproste!), ce leagă generaţii în condiţia iertării dumnezeieşti.
În acest an omagial al îngrijirii bolnavilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a acordat distincţii eparhiale (Ordinul Mitropolit Anastasie Crimca) celor care au grijă de trupul cel viu al Dragomirnei (obştea monahală) – medici de familie, medici stomatologi – şi celor care ajută la dăinuirea monumentului – autorităţi şi constructori.
Zidurile mănăstirilor seculare nu pot fi îngrijite, întreţinute, conservate doar prin jertfa şi truda micilor obşti monahale. Este nevoie de concursul tuturor pentru ca patrimoniul nostru cultural să rămână o frumoasă şi importantă carte de vizită a României. Misiunea deplină a monahului, pentru care a închis poarta mănăstirii în urma sa, este rugăciunea şi, pentru ca rugăciunea sa să se reverse asupra întregii lumii, este de dorit ca lumea să ajute obştile monahale în cele ale Martei.
În ctitoria lui Crimca s-a simţit în Duminica Rusaliilor că Biserica este darul Duhului Sfânt. Acolo unde este Biserica, acolo este şi Duhul lui Dumnezeu şi acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este şi Biserica.
Bucovinenii (şi nu numai ei!) au plecat spre casele lor cu sufletele prea-pline de har, cu anafură, cu agheasmă, cu frunzele de tei sfinţite prin pogorârea Duhului Sfânt, ducând celor de acasă bucuria praznicului.
Astăzi, ca veşnicie, ca permanenţă, Preasfântul Duh Mângâietorul s-a sălăşluit întru noi, cei care iubim Dragomirna, călugări şi mireni. Astăzi toate bunătăţile ni se dăruiesc, sufletele ni se curăţesc prin râuri de apă, prin Duhul Sfânt care ne sfinţeşte, prin Tatăl care ne iubeşte şi prin Fiul care ne răscumpără.
Sf. Apostol Pavel, în Epistola către Galateni 5, 22-23, ne enumeră roadele Duhului Sfânt: „bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia”. Preasfântul Duh vine să ne mângâie, să ne întărească şi să ne dea putere să mergem pe Calea care duce la mântuire.
Duminica Mare se numeşte Rusalii de la latinescul roza „trandafir”. Trandafirii întăresc mesajul încurajării omului, pentru că împrăştie bună mireasmă şi ochilor aleasă desfătare duhovnicească. Aceste gingaşe flori ne sunt buni pedagogi în şcoala vieţii pentru că emană parfum, iar nu disperare, chiar şi atunci când sunt călcaţi în picioare.
Fiecare dintre noi primeşte darurile Duhului Sfânt. Modul în care Duhul Sfânt îşi face lucrarea în noi, vizibil sau nu, este condiţionat de maleabilitatea noastră, de deschiderea noastră spre bine şi de truda luptei cu sinele egoist. Fiecare dintre noi alege: ori să se plângă că trandafirii au spini, ori să se bucure că spinii au trandafiri.
Mănăstirea Dragomirna rămâne peste veacuri trandafirul ce creşte suflete frumoase în potir de rugă, ca simbol al trăiniciei, puterii şi iubirii dumnezeieşti.
Stavrofora MARIA MAGDALENA GHERGHINĂ
Comentarii