Teoriile conspiraţioniste sufocă planeta, reprezintă deliciul celor cu educaţie limitată, dar cu pretenţii intelectuale mari, şi sunt, normal, surse de venituri consistente pentru cei care le construiesc şi difuzează. Toate ficţiunile pornesc de la situaţii reale, care sunt clar denaturate, „împodobite” cu elemente de culoare pentru a le face credibile, atractive şi promovate atât de intens, încât conving mulţi oameni, astfel că realitatea este trecută în umbră, dacă nu în ceaţă totală. Domeniile în care se manifestă pseudoteoriile este vast, mergând de la false descoperiri în domeniul medicinii (tratamentul cancerului ascuns de…!) până la inventarea armelor minune. Iar „oculta mondială” este deţinătoarea secretelor pe care nu vrea să le facă publice în folosul „maselor largi populare”, urmărind, prin controlul lor, să transforme planeta şi locuitorii săi în propria ei moşie. Iar această (aceste?) sinistră organizaţie suprastatală este forţa mondială care conduce lumea din umbră. În realitate, există forţe mondiale cu rol determinant în lume şi care sunt „sursa de inspiraţie” a creatorilor de teorii care oscilează între SF şi aberaţii extreme. Aceste forţe mondiale constituind polii de putere actuali formaţi prin alianţa statelor cu ideologii şi sisteme de guvernare apropiate, respectiv autocraţii, democraţii şi naţiuni cu poziţii de mijloc („statele nealiniate”, spre exemplu!).
Aceşti poli de putere sunt într-o permanentă competiţie fără menajamente, iar din „arsenalul” lor în acest „război hibrid” face parte şi inventarea sau distribuţia de teorii conspiraţioniste. Fie-care parte acuză adversarul de toate relele de pe Terra, pornind de la principiul că orice tâmpenie intens mediatizată îşi va găsi adepţi. Şi se găsesc, mai ales din imensul procent din populaţie care se „adapă” cu informaţiile distribuite prin reţelele de socializare. Întrebarea care se pune este dacă acuzarea elitelor mondiale (reale sau false!) de nenorocirile planetei va da câştig de cauză unui pol de putere. Nu, dar un avantaj consistent va avea!
Avem, este evident, forţe mondiale (poli de putere) oficiale şi teoretice (cam stupide teoriile!), pe care cineva le-a adunat în grupul „ocultei mondiale” cu exemple, pentru veridicitate, precum membrii Forumului de la Davos sau Clubul Bilderberg. Forţa economică, militară, diplomatică a polilor de putere este evidentă şi de necontestat. În ce priveşte grupurile de reflecţie (gândire în perspectivă!), care se reunesc periodic şi analizează evoluţia social-economică a planetei, personal le consider „sfaturi ale bătrânilor”, care au demonstrat, prin reuşita personală, calităţi deosebite ce merită împărtăşite tuturor! Nu este nimic obligatoriu ca în cazul puterilor oficiale, dar este foarte bine de a reflecta asupra concluziilor şi propunerilor lor! O reţetă de succes verificată în practică merită aplicată, dar adaptată la condiţiile fiecărei ţări.
Nu se poate imagina societatea omenească fără poli de putere, forţe dominante la nivel zonal sau planetar! Au fost, sunt şi vor fi! Cum ne adaptăm şi chiar profităm de acţiunile lor ţine de înţelepciunea conducătorilor fiecărei naţiuni. Regula este să nu fii slugarnic (vei fi dispreţuit), nici să nu devii un contestatar permanent (vei pierde ocazii!). V-aţi gândit la România şi Ungaria? Eu DA!
Iar teoriile conspiraţiilor să le lăsăm creatorilor de SF, filmelor de groază şi poveştilor pentru copii obraznici! Şi adulţilor rămaşi la mintea lor!
DAN STRUTINSCHI




























Comentarii