Sâmbăta, 1 iunie 2024, de ziua copilului, s-a desfăşurat, la Şcoala Gimnazială din Bogdăneşti, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, ediţia a XVII-a a concursului interjudeţean de matematică „Acolada”, adresat elevilor din mediul rural, de la clasele IV-VIII. Au participat 154 de elevi, din 23 de localităţi, din judeţele Suceava, Bacău şi Bistriţa-Năsăud (din mediul rural) şi trei elevi, în afara concursului, din oraşele Fălticeni, Suceava şi Iaşi.
Deschiderea concursului a avut loc, ca şi premierea, pe terenul de sport al şcolii. Dintre personalităţile care au participat la deschidere, au luat cuvântul: domnul lector universitar doctor Cristian Văideanu, de la Facultatea de Matematică a Universităţii „Al.I. Cuza”, din Iaşi, preşedintele concursului, domnul profesor inginer doctor Ilie Muscă, decan al Facultăţii de Inginerie Mecanică, Autovehicule şi Robotică a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, invitat de onoare, Dan Popescu, director al Colegiului „Ştefan cel Mare” din Suceava, preşedintele Comisiei de Evaluare şi domnul Cristian Sopon, primarul comunei. Din partea conducerii şcolii a vorbit consilierul educativ al şcolii, profesor Gabriela Tomegea.
Elevii au avut de rezolvat, în 2,30 ore, subiecte propuse de un colectiv de profesori de matematică, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, format din Dan Popescu, Cristian Amorăriţei, Mara Moroşan, Raluca Alexa şi Adrian Vieriu de la Şcoala Gimnazială nr. 3 Suceava. Un grup de 14 elevi, de la Colegiul Naţional „Ştefan Cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava şi Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Fălticeni, îmbrăcaţi în ţinutele office ale colegiilor lor, au asigurat supravegherea în sălile de concurs. S-au obţinut trei punctaje maxime, de 40 de puncte şi altele apropiate de ele, ceea ce dovedeşte buna pregătire de performanţă a elevilor din mediul rural.
La intrarea în sălile de concurs concurenţii au găsit pe bănci agende, blocnotesuri şi pixuri personalizate oferite de Primăria Bogdăneşti şi pixuri oferite de domnul decan Ilie Muscă.
Comisia de evaluare a lucrărilor a fost formată din următoarele cadre didactice: lect. univ. dr. Marius Marchitan, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, prof. Dan Popescu, director, Colegiul Naţional „Ştefan Cel Mare” Suceava, prof. Adrian Vieriu, Şcoala Gimnazială nr.3 Suceava, prof. Claudia Marchitan, Şcoala Gimnazială nr.3 Suceava, prof. Dănuţ Aramă, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Iaşi, prof. Vladimir Cristian Cerbu, Colegiul Militar „Ştefan Cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, prof. Vasile Stoica, Colegiul Naţional „Ferdinand I”, Bacău, prof. Cristian Lazăr, Colegiul Naţional Iaşi, redactor la „Gazeta matematică”, prof. Adrian Ţipău, Şcoala „Ion Irimescu” Fălticeni, prof. Cătălina Ştirbu, Şcoala „Al.I. Cuza” Fălticeni.
Un alt invitat important a fost prof. Artur Bălăucă, renumit autor de culegeri şi manuale de matematică, care a pregătit, cu rezultate excepţionale, zeci de elevi de performanţă din gimnaziu.
Masa de prânz pentru toţi concurenţii, însoţitorii acestora, supraveghetorii, membrii comisiilor şi invitaţi, peste 200 de persoane, a fost servită gratuit, la trapeza bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdăneşti.
Sponsorul principal al concursului a fost, şi de data aceasta, compania „Dedeman”. Au mai sprijinit la realizarea acestei ediţii, pe lângă sponsorii despre care am amintit mai sus, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, cu 90 de medalii şi cu reviste „Gazeta Matematică” pentru toţi concurenţii, prin domnul preşedinte al societăţii, prof. univ.dr. Radu Gologan, Editura „Taida”, din Iaşi, cu cărţi pentru toţi concurenţii, Cristian Sopon, primarul comunei, şi Daniel Tomegea, om de afaceri, cu sume de bani. Punctajul maxim a mai fost realizat de elevii de clasa a VII-a: Filip Utale, din Iaslovăţ, şi Budianu Alexandra, din Mălini. Aceşti elevi, pe lângă premiul I au primit şi marele premiu al concursului.
Pe clase premianţii sunt următorii: > clasa a IV-a – premiul I şi medalie de aur, Guriţă Octavian, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni; premiul al II-lea şi medalie de aur, Derevlean Mihaela, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim’’ Marginea; premiul al III-lea şi medalie de aur, Rotari Bianca-Maria, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea; clasa a V-a – premiul I şi medalie de aur, Pavel Andreea, Şcoala Gimnazială Bogdăneşti; premiul al II-lea şi medalie de aur, Costîn Victor, Şcoala Gimnazială Râşca; premiul al III-lea şi medalie de argint, Bodnaraşec Anastasia, Şcoala Gimnazială Ipoteşti; > clasa a VI-a – premiul I şi medalie de aur, Batrînu Amelia Florina, Scoala Gimnaziala „Luca Arbure”, Arbore; premiul al II-lea şi medalie de aur, Niţu Alexandru, Şcoala Gimnazială Râşca; premiul al III-lea şi medalie de aur, Robu Ana Felicia, Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana.
Tot la clasa a VI-a elevul Aramă Andrei, de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, din Iaşi, a primit un premiu special şi medalie de aur. > clasa a VII-a – premiul I, marele premiu şi medalie de aur, Budianu Alexandra, Şcoala Gimnazială „Nicolae Labiş”, Mălini; premiul I, marele premiu şi medalie de aur, Utale Filip, Şcoala Gimnazială nr. 1, Iaslovăţ; premiul al II-lea şi medalie de argint, Ichim Lavinia, Şcoala Gimnazială „Ioan Băncescu”, Adâncata; premiul al III-lea şi medalie de argint, Budău Daria Rebeca, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, (judeţul Bacău); clasa a VIII-a – premiul I, marele premiu şi medalie de aur, Vîntu Irina Scoala Gimnaziala „Luca Arbure”, Arbore, elevă distinsă şi cu premiul special oferit de Claudia Marchitan şi Dan Popescu, secretarul şi preşedintele Filialei Suceava a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România; premiul al II-lea şi medalie de aur, Lupaştean Barfă Filip, Şcoala Gimnazială Milişăuţi; premiul al III-lea şi medalie de aur, Mihalescul Gabriel Valentin, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea.
Din cele 16 premii oferite primilor clasaţi, din mediul rural, 15 le-au primit elevii din judeţul Suceava, cei care nu au specificat judeţul. În total s-au acordat 90 de premii şi menţiuni şi tot atâtea medalii de aur, argint şi bronz, fiind mulţi elevi cu punctaje egale, elevii suceveni primind 86. Pentru calitatea organizării concursului, Filiala Suceava a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România a acordat iniţiatorului competiţiei, profesorul Vasile Solcanu, Diploma de Excelenţă.
Organizatorii consideră că şi această ediţie a concursului, ca toate celelalte 16, a fost realizată cu multă dăruire şi cu profesionalism. Profesorii, Vasile Solcanu şi Dan Popescu, „buneii acestui concurs”, după cum s-a exprimat, la deschidere, unul dintre ei, speră, ca în anul 2025, să se bucure toţi cei interesaţi de tinereţea (şi tinerimea) celei dea XVIII-a ediţie a concursului „Acolada”. (N.B.)


























Comentarii