Alain Delon a fost plasat sub „tutelă consolidată”

Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei franceze, în vârstă de 88 de ani şi grav bolnav, a fost plasat sub „tutelă consolidată” de un judecător de la un tribunal specializat în litigii care privesc protecţia persoanelor, a dezvăluit o sursă familiarizată cu acest dosar, informează AFP.

Actorul francez fusese plasat sub protecţie juridică încă din ianuarie, când a fost desemnat un reprezentant legal „pentru îngrijirea sa medicală”. Acea măsură a fost „transformată într-o tutelă consolidată”, potrivit sursei menţionate. „Acest lucru înseamnă că el nu mai are libertatea totală de a-şi gestiona bunurile şi deciziile pe care le-ar putea lua şi permite gestionarea unor aspecte medicale care îl privesc”, a adăugat aceeaşi sursă. Sub tutelă consolidată, tutorele gestionează contul bancar al persoanei protejate şi controlează cheltuielile acesteia, potrivit site-ului service-public.fr.

De la începutul lunii ianuarie, cei trei copii ai starului duc un război fratricid, prin intermediul presei şi al instanţelor de judecată, fiecare jurând să îl protejeze pe legendarul actor francez, a cărui stare de sănătate a intrat în declin după un accident vascular cerebral suferit în 2019. Fiii săi, Anthony, în vârstă de 59 de ani, şi Alain-Fabien, în vârstă de 29 de ani, consideră că actorul este manipulat de sora lor, Anouchka, în vârstă de 33 de ani, care le-ar fi ascuns starea de sănătate a tatălui lor şi ar dori să îl transfere în Elveţia.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI