În cadrul parteneriatului dintre Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Salvamont, o autospecială marca Jeep Wrangler Rubicon, achiziţionată în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, prin proiectul „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţe medicale”, a fost distribuită Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, a anunţat instituţia.
Autospeciala, dotată cu remorcă pentru transportul câinilor de serviciu utilizaţi în misiunile de căutare-salvare, aparatură şi echipamente de prim-ajutor medical, „va spori eficienţa intrervenţiei şi va contribui la asigurarea protecţiei cetăţenilor în situaţii de urgenţă”.
Aflăm că autospeciala are dotări performante, menite să asigure intervenţia rapidă şi eficientă în cazul situaţiilor de urgenţă. Autovehiculul este prevăzut cu ecran de afişare a unor mesaje de avertizare a populaţiei, camere cu termoviziune, dar şi echipament care să asigure accesul în zone dificile. Acesta face parte dintr-un lot de 51 de autospeciale achiziţionate de către Jandarmeria Română, în cadrul unui proiect finanţat de Banca Mondială, valoarea totală a achiziţiei fiind de 12,88 milioane de lei. (N.B.)

























Comentarii