Începând cu 1 martie 2024, beneficiile de asistenţă socială vor fi majorate în conformitate cu creşterea cu 10,4% a Indicatorului Social de Referinţă (ISR). Acest lucru va duce la o creştere semnificativă a cuantumurilor, având un impact pozitiv asupra beneficiarilor din întreaga regiune, a declarat, marţi, directorul executiv al AJPIS Suceava, Dan Ionuţ Adomniţei.
Conform noilor modificări, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Suceava a anunţat următoarele majorări:
> Indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului va creşte de la 1.496 lei la 1.651 lei;
> Indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi vor creşte considerabil, de la 599 lei la 662 lei pentru handicap grav, de la 449 lei la 496 lei pentru handicap accentuat şi de la 72 lei la 80 lei pentru handicap mediu, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii;
> Indemnizaţia lunară de acomodare pentru adopţia unui copil va creşte de la 2.034 lei la 2.245 lei, iar indemnizaţia de sprijin va creşte de la 718 lei la 793 lei;
> Indemnizaţia lunară pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială şi urmează cursuri de învăţământ sau se angajează va creşte de la 2.871 lei la 3.170 lei;
> Ajutorul lunar nerambursabil pentru refugiaţi va creşte de la 646 lei la 714 lei;
> Venitul minim de incluziune (VMI) va fi majorat, cu creşteri în funcţie de categoria beneficiarilor, ajungând până la 504 lei pentru persoanele vârstnice peste 65 de ani şi 879 lei pentru familiile cu copii.
Alte beneficii, cum ar fi alocaţia lunară de plasament şi indemnizaţia de sprijin, vor fi majorate „semnificativ”.
Aflăm că plata acestor beneficii pentru luna martie a.c. va fi efectuată în luna aprilie, cu excepţia alocaţiei lunare de plasament majorat, care va fi plătită în luna martie.
„Aceste modificări vor aduce un sprijin semnificativ pentru cei în nevoie şi vor contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru numeroase familii şi persoane defavorizate” a precizat Dan Ionuţ Adomniţei. (N.B.)























Comentarii