„Pasărea de foc”

> Maria Ţigănescu Creţu – poezia între reflexivitate şi candoare

Inimă lângă inimă, cei care am răspuns invitaţiei poetei Maria Ţigănescu Creţu de a-i fi aproape, ne-am bucurat la sărbătoarea unei duble lansări de carte, la 22 făurar a.c. Şi cum o sărbătoare este întotdeauna prilej de trăire a unui timp special, timp dincolo de timp, timp sustras curgerii, timp semnificativ prin înălţarea trăitorilor lui în lumea frumuseţii nepieritoare, dintru început, i-am mulţumit pentru dar.

Sărbătoarea s-a dovedit cu atât mai valoroasă, mai plină de semnificaţii, cu cât a avut loc în incinta Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu”, spaţiu definitoriu pentru cultura neamului trăitor pe aceste meleaguri.

Maria Ţigănescu Creţu s-a născut, cum singură exprimă poeticeşte, sub „luna de chihlimbar, / la solstiţiul de vară, în cireşar” şi s-a împlinit profesional, rostuindu-şi destinul de om vrednic şi aprig al muntelui, la Mălini, „un loc mitic”, cum îl nu-meşte ea, aşezare atestată din vremea lui Ştefan cel Mare.

Debutul editorial al autoarei s-a petrecut, fără lansare publică, în 2021, cu volumul de versuri „Galeria de portrete”, prefaţat de cunoscutul scriitor Grigore Ilisei, născut el însuşi în Văleni – Mălini. Convingerea cărturarului Grigore Ilisei – pe care o împărtăşim – e că gestul poetei „de a-şi aduna numele pe o carte” este şi plata unei datorii morale faţă de Nicolae Labiş, spiritul tutelar al Mălinilor şi al ei înseşi: „Meşterul i-a dăruit un fir din caierul lui de poveste şi cu acesta a făurit pânza poeziei sale”.

Acum, autoarea alege să iasă în lume cu o dublă lansare de carte, prin volumul de versuri „Pasărea de foc” a cărui prefaţă este semnată de doamna profesoară Mioara Gafencu şi, respectiv, prin volumul de proză scurtă intitulat „la fereastră”, prefaţat de domnul profesor Ioan Ţicalo.

Aşadar, doi profesori magistrali, intelectuali de elită, cărturari consacraţi şi autori recunoscuţi la nivel naţional, au oficiat botezul ieşirii pe scena scriitoricească al Mariei Ţigănescu Creţu, ea însăşi profesoară remarcabilă de limba română – limba engleză.

Poezia Mariei Ţigănescu Creţu este un puzzle al stărilor şi trăirilor care o locuiesc, un joc antinomic între reflexivitate şi candoare, izvorâte simultan din dorinţa de a vieţui într-o lume a binelui. Dincolo de vălul captivant al nostalgiei care ţine „sub pecetea tainei” vârsta copilăriei fericite, indiferent de greutăţi şi de vremuri, cu intensitate emoţională, poeta prinde în imagini memorabile toate legăturile cu lumea aevea, dar şi cu lumea livrescă, ceea ce este firesc la o iubitoare a cărţilor.

Mitologia, istoria, muzica, artele plastice sunt teritoriile în care pătrunde firesc, probând bogăţia orizontului cultural şi vibraţia la diversele „voci” ale poeţilor (Labiş, Arghezi, Sorescu, Bacovia, Grigore Vieru), la care se adaugă prozatorul Marin Preda şi dramaturgul I.L. Caragiale, cu care ea declarat rezonează.

În volumul „Galeria de portrete”, prin cele 100 de poeme, autoarea plăsmuise în imagini iconice chipul mamei: „Trecuse prin multe, muncise cu greu, /Văzuse războiul şi rânjetul foamei, / Mi-a şters multe lacrimi, dar eu / N-am văzut niciodată lacrima mamei!” („Lacrima mamei”), al tatălui: „Era cald şi iarba era mare, / Şi cântai din fluier sub un brad. / Noaptea ascultai cum cad izvoare / Şi priveai steluţele cum ard. […] Zâmbeşti frumos la mine din tablou, / Tatăl meu, oameni buni, a fost erou!” („Tatălui meu”), al fiicei Mălina, al voievodului, păstorului, lăutarului: „Venit pe lume în sunet de vioară, / Lui ursitoarele i-au dat pe rând, / Strune cu glas de frunze şi de păsări / Şi-o dragoste de cântec cât o ţară.” („Lăutarul”) etc., restituind, din plasma aşezării natale, elementele constitutive ale unui topos universal.

Volumul „Pasărea de foc”, editura 1PRINT, 2023, cu coperta şi grafica realizate de Gabriel Todică, purtând din titlu ecouri mitologice şi expresioniste deopotrivă, dă expresie aspiraţiei autoarei de a se mistui şi înălţa sub vraja cuvântului care zideşte, într-un discurs mustind de savoare, plin de rafinamentele unui cărturar de mare fineţe.

Reflexivitatea se adânceşte, nevoia de linişte şi de puritate devenind linia de forţă a întregului discurs liric: „Mi-e dor de copilărie / De fapt, de acea naivitate / care însemnă puritate” („Naivitate”); „Undeva, într-un colţ de năframă, / Cu chip gingaş ca floarea de aprilie / Şi mânuţe-mpreunate, se roagă / La troiţă veche de lemn, un copil…” („Bucovina”).

Jindul acesta spre inocenţă, într-o lume tot mai îmbătrânită prematur, m-a dus cu gândul la poemul Anei Blandiana: „Ar trebui să ne naştem bătrâni / Să venim înţelepţi […] Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând / Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei […] Să fim copii la naşterea fiilor noştri. / Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi, / Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim / Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici, / Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…”

Pentru Maria Creţu, bob de chihlimbar în apă vie, timpul se măsoară în clipe fugare, suspendate din veşnicie: „Prin brazii falnici foşneşte veşnicia / Şi-n râul Suha clipesc lumini stelare / Când seara, clopotul picură în suflet / Bucuria şi tihna zilei următoare” („Mănăstirea Slatina”); „Ileana Cosânzeana era / o frumuseţe absolută. / Avea ceva ireal, părea / din pulberi de stele făcută” („Rouă de sânziene”); „…şi într-un lung şir de clipe / netrăite până la capăt, / regretul celei ce-a trecut / alungă parcă tot mai departe / clipa de trăire în absolut…” („Clipe”).

Spontană, cuceritoare prin francheţea dezarmantă, dar risipitoare cu darul cuvântului poeticesc pe care, până acum, a tot amânat să-l preschimbe în har, dăruindu-l cititorilor, Maria Ţigănescu Creţu nu scrie poezie erotică. La un joc al „ghicirii” autorului poemelor sale, ar fi dificil – dacă nu imposibil – de detectat elemente de lirică feminină.

Ceea ce o reprezintă pe poeta labişiană, cum i s-a spus mereu, este polimorfismul expresiei poetice, neliniştea roditoare şi refuzul de a se fixa pe o singură coardă lirică.

Poemul final „În căutarea liniştii” poate fi socotit cheia viziunii sale despre lume şi despre creaţie. Cu ramuri de măslini (mălini!) în mâini şi cu zâmbet pe chip, poeta de la Mălini îşi deapănă firul vieţii, ţesându-şi pânza poeziei.

ELEONORA BULBOACĂ

Foto: SILVIU BUCULEI