
Peste 1.500 de elevi din Rădăuţi şi împrejurimi discută despre bullying, violenţă, nutriţie sănătoasă, prevenirea comportamentelor de consum şi substanţe periculoase, educaţie ecologică şi educaţie sexuală
Începând cu luna noiembrie 2023 şapte şcoli din judeţul Suceava au demarat activităţile din cadrul proiectului „Alegeri sănătoase”, dezvoltat de „Salvaţi Copiii” şi finanţat de EGGER Romania. Peste 1.550 de elevi de la şcolile „Gh. Popadiuc”, „Mihai Eminescu” şi „Regina Elisabeta” din Rădăuţi şi şcolile din Satu Mare, ibeni, Frătăuţii Vechi şi Măneuţi sunt implicaţi într-un program care îşi propune să ajute cât mai mulţi copii să se întoarcă la reperele unei vieţi sănătoase, care să le permită să se dezvolte echilibrat şi armonios.
O analiză recentă a Organizaţiei „Salvaţi Copiii” arată că este în creştere consumul de cofeină; peste 40% dintre liceene ţin dietă necontrolată. Când vine vorba despre consumul de substanţe periculoase, 10-15% dintre adolescenţi consumă droguri, 30% dintre copiii de 15-18 ani fumează şi 42% dintre adolescenţi au consumat băuturi alcoolice cel puţin o dată în viaţă.
Pe tema bullying şi sănătatea emoţională, analiza arată că 73% dintre copii au fost martorii unor situaţii de bullying în şcoală, iar 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi sau sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi.
Proiectul „Alegeri sănătoase” este destinat copiilor de şcoală primară şi gimnazială şi abordează teme, structurate pe nivele de şcolarizare pentru a sprijini implementarea directă a programului cu copii de diferite vârste şi niveluri de dezvoltare. Programul este structurat în cinci module: nutriţie şi exerciţiu fizic; prevenirea comportamentelor de consum şi substanţe periculoase; prevenirea violenţei şi promovarea relaţiilor pozitive, educaţie ecologică, respectiv educaţie sexuală.
„Copiii din România sunt în topul clasamentelor privind comportamentele de risc, iar una din cauze o reprezintă lipsa accesului la educaţia pentru sănătate. Educaţia pentru sănătate este una dintre cele mai dezbătute materii şcolare, având statut de materie opţională la decizia şcolilor şi fiind accesibilă pentru mai puţin de 6% din elevi. În lipsa educaţiei pentru sănătate în şcoli, elevii nu au acces facil la informaţii sigure şi nici nu sunt ghidaţi în acest sens, obţinând informaţii legate de educaţie pentru sănătate de cele mai multe ori prin intermediul internetului şi al prietenilor. Riscul de a obţine informaţii greşite sau incomplete este ridicat, iar consecinţele pot fi, în unele cazuri, dramatice. «Salvaţi Copiii» România derulează la nivel naţional programe de informare/educare adresate elevilor în vederea formării de comportamente sănătoase, corecte şi responsabile pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Este importantă formarea cadrelor didactice şi implicarea lor alături de voluntari instruiţi pentru a creşte numărul copiilor care au acces la informaţii sigure şi ne bucurăm că există interes şi din partea comunităţii în a susţine aceste intervenţii în şcoli, pentru că sănătatea şi educaţia copiilor trebuie să fie în topul preocupărilor societăţii” a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al „Salvaţi Copiii” România.
Principalele activităţi din cadrul proiectului constau în sesiuni de formare pentru cadre didactice şi consilieri, precum şi asistarea acestora în utilizarea metodologiei în lucrul cu elevii. Totodată, proiectul vizează dotarea şcolilor cu materiale educaţionale specifice, precum şi evaluarea constantă şi ajustarea implementării proiectului. În program vor fi implicaţi şi părinţi, în cadrul unor sesiuni de discuţii pe fiecare modul.
„Este important să apelăm la specialişti atunci când unele teme depăşesc pregătirea noastră de părinţi sau cadre didactice. Programul «Alegeri sănătoase», propus de «Salvaţi Copiii», oferă răspunsuri documentate şi împuterniceşte cadrele didactice să transmită informaţiile corect, într-un mod care să vină în întâmpinarea elevilor. Dezvoltarea fizică şi emoţională şi promovarea unui stil de viaţă sănătos stau la baza formării viitorilor adulţi. Este şi datoria noastră, ca o companie atentă la nevoile comunităţii, să ne implicăm în acţiuni care să formeze sănătos viitori adulţi” a transmis Alina Chifan, director de marketing al EGGER Romania.
În perioada 2017 – 2022, programul a fost implementat în 22 de judeţe, fiind informaţi 115.000 elevi din peste 750 de unităţi de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee). Au fost formaţi şi direct implicaţi 1.575 de profesionişti şi 826 de voluntari în derularea activităţilor. Programul dezvoltă teme în acord cu opţionalul Ministerului Educaţiei Naţionale. (C.P.)


























Comentarii