La Casa Fotbalului s-a efectuat, recent, tragerea la sorţi a partidelor de la barajul pentru promovare în Liga a III-a. Reprezentanta judeţului Suceava va întâlni în dublă manşă, pe 16 iunie 2024, ora 18:00, respectiv 23 iunie 2024, ora 17:30, echipa care se va încununa campioană în întrecerea judeţeană vasluiană.
În Liga a IV-a suceveană lupta pentru şefie este foarte echilibrată. Juniorul Salcea şi Şoimii Gura Humorului conduc în clasament cu câte 37 de puncte, fiind urmate de Juniorul Suceava, cu 36 de puncte şi Bradul Putna, cu 32 de puncte.
Foarte probabil, reprezentanta Sucevei se va confrunta la barajul pentru promovarea în eşalonul al treilea cu gruparea Sporting Club Comstar Vaslui, care este lider autoritar în Liga a IV-a vasluiană, având 7 puncte avans faţă de CSO Negreşti cu 12 etape înainte de finalul campionatului.
Întrucât a fost eliminat principiul avantajului golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii disputate în dublă manşă, în situaţia în care, după disputarea celor două jocuri de baraj, egalitatea se menţine, la puncte şi golaveraj, jocul retur se va prelungi cu două reprize de câte 15 minute. În cazul în care egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa câştigătoare va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare.



























Comentarii