> Vor circula în continuare gratuit, iar din februarie se acordă gratuitate şi elevilor din zona metropolitană care învaţă în Suceava, a precizat acesta
Viceprimarul Lucian Harşovschi a dezminţit, luni, unele informaţii potrivit cărora TPL reintroduce abonamentele cu plată pentru elevi, studenţi şi pensionari.
„Total fals!” a spus Harşovschi, care a precizat că în continuare elevii, studenţii şi pensionarii vor circula gratuit cu autobuzele TPL Suceava.
El a explicat că în şedinţa Consiliului Local Suceava din 31 ianuarie se va aproba ca preţurile acestor abonamente să se reducă de la 75 la 51 de lei pentru elevi, respectiv la 31 de lei pentru pensionari, pentru a se echilibra din plăţile făcute de primărie către TPL, dar nu îi va afecta pe cei care beneficiază de facilităţi, acestea rămân neschimbate.
„Mai mult, avem o veste bună şi pentru cei din zona metropolitană (Salcea, Adâncata, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuţi, Şcheia, Moara, Ipoteşti, Bosanci), din februarie, şi elevii din aceste localităţi, care învaţă într-o unitate de învăţământ din municipiul Suceava, vor beneficia de transport local gratuit cu mijloacele TPL” a mai spus Lucian Harşovschi. (N.B.)
























Comentarii