În decembrie 2023

Inspectorii de muncă au dat amenzi de peste 170.000 de lei

> Au fost depistate trei persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, agenţii economici la care lucrau acestea fiind amendaţi cu 60.000 de lei

În ultima lună a anului trecut, inspectorii de muncă suceveni au făcut 241 de controale, dintre care 173 în domeniul relaţiilor de muncă şi 68 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Conform lui Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, ca urmare a deficienţelor constatate, controlorii au aplicat 91 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 107.500 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, cele 173 de controale efectuate s-au soldat cu 36 de amenzi însumând 91.500 de lei.

În luna decembrie, inspectorii ITM au depistat trei persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care una cu contract individual de muncă netransmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cât şi două persoane care lucrau fără contracte individuale de muncă. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, pentru muncă nedeclarată au fost sancţionaţi doi angajatori, valoarea totală a amenzilor date fiind 60.000 de lei. Pe lângă cele deja menţionate, inspectorii de muncă au descoperit nereguli precum netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat, dar şi încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară, acordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au avut 68 de controale, fiind aplicate 55 de sancţiuni, respectiv 53 de avertismente şi două amenzi în sumă de 16.000 de lei.

Romeo Butnariu arată că, printre principalele deficienţe descoperite, s-au numărat lipsa mijloacelor de protecţie colectivă pentru lucrul la înălţime, dar şi a planului propriu de sănătate şi securitate în muncă. Totodată, agenţii economici controlaţi nu comunicaseră evenimentele şi nu cercetaseră evenimentele încadrabile ca accidente de muncă, nu organizaseră activitatea de prevenire şi protecţie sau nu consemnaseră, în fişele individuale, efectuarea instruirii lucrătorilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI