Lumea prezentată sucevenilor

După 1945 am trăit într-o lume bipolară, cu doi mari lideri politico-militari cu viziuni planetare diametral opuse, care s-au „descurajat” şi au menţinut pacea prin arsenalele nucleare pe care le deţineau! URSS şi SUA sau împreună cu aliaţii lor, Estul şi Vestul au dus un „război rece” pe plan ideologic, militar, economic şi chiar sportiv. Liderii celor două grupări doreau să demonstreze lumii, dar în primul rând propriilor popoare, superioritatea societăţilor pe care le reprezentau, numite generic socialistă şi capitalistă. Lupta pentru supremaţia planetară urmărea să atragă în tabăra proprie şi Sudul nedezvoltat în general al planetei, dar cu resurse imense pe care le doreau ca armă pentru câştigarea competiţiei. SUA au atras America Latină, URSS şi-a adjudecat o parte importantă din Asia, iar Africa a fost împărţită. Nu frăţeşte, ci cu armele. Confruntările militare dintre blocuri nu s-au produs direct, ci prin „intermediari”. În final partida a fost câştigată de Vest! Dar nu definitiv şi pentru totdeauna.

Asistăm acum la o împărţire sau, mai bine zis, o dirijare a planetei mult mai largă! Federaţia Rusă, ca urmaşă a URSS, are o dorinţă nebună de revanşă şi nu se dă în lături de la agresiuni militare (Georgia, Cecenia, Ucraina). Dar liderul competitorilor SUA este China, un stat comunist autoritar, al cărui conducători (cel puţin primii după Mao!) au realizat că performanţa economică poate fi realizată la nivel înalt doar în sistem privat-capitalist. Şi au rupt ideologia de economie, importând sau furând tehnologie, invenţii şi modul de a conduce societăţile comerciale de la inamicul capitalist. Cu succes! Şi urmată de alte state comuniste precum Vietnam, Cambodgia sau Laos. Puritatea stalinistă au păstrat-o Coreea de Nord şi, parţial, Cuba!

Va persista competiţia între Est şi Vest? Parţial, da! Cu mai mulţi competitori importanţi şi cu o importanţă a ideologiei mult diminuată în esenţă, deşi clamată şi propagată intens pentru „aburirea” cetăţenilor. Iar când nu „merge cu munca de lămurire” apar cei în uniformă. În fapt, lumea s-a împărţit în două mari grupări de state, democraţii şi autocraţii! Această diviziune nu este perfectă, existând state care „joacă” în tabăra adversă (Ungaria spre exemplu!). Iar democraţia şi dictatura se manifestă diferit ca intensitate de la stat la stat. Dacă aceştia sunt competitorii, apare inerent întrebarea: ce îi „mână în luptă?”. Sau, mai bine zis, care sunt obiectivele importante ale fiecărei tabere, dincolo de faţadele expuse de filozofia ideologică a fiecăreia.

În primul rând, fiecare competitor doreşte să-şi menţină şi să extindă forma de guvernământ – democratică sau autoritară. Dictaturile doresc menţinerea partidului unic (şi chiar a unei dinastii ca în Coreea de Nord) sau, în cel mai rău caz pentru ele, existenţa unei opoziţii de mucava. În felul acesta vor fi permanent la „butoane” şi, mai ales, vor fi marile beneficiare a muncii cetăţenilor, inclusiv prin achiziţionarea produselor de lux de pe piaţa celor care le sunt inamici! Ţin de putere sub orice chip, apelând la propagandă, intimidare şi chiar utilizarea brutală a forţei (Tianmen, 1989). Democraţiile, cu toate păcatele, doresc menţinerea plurităţii de opinie, a libertăţilor cetăţeneşti şi a unui mod de viaţă care s-a dovedit cel bun pentru majoritatea cetăţenilor, chiar dacă nu este echitabil decât în mică măsură (meritocraţia este şchioapă, deşi ar trebui să fie regulă!).

În al doilea rând, competiţia între cele două blocuri planetare se desfăşoară pentru adjudecarea resurselor mondiale (materii prime, energie etc.), dar şi a pieţelor de desfacere pentru produsele proprii. „Ţintele” sunt, în bună parte, ţările puţin dezvoltate care deţin un proces imens din resursele lumii, dar şi populaţii mari ce „trebuie” să devină consumatori (vă aduceţi aminte de România?). Lupta în această zonă este fără scrupule, ajungându-se la asasinate sau lovituri de stat.

Spaţiul nu-mi permite să abordez şi alte aspecte ale competiţiei mondiale actuale, dar ele există.

DAN STRUTINSCHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI