De la vorbe şi desemne

Se duce vestea cum că o recentă directivă europeană va interzice promovarea produselor anunţate nouă, clienţilor, drept bio, eco, organice etc. fără dovezi certe în acest sens. Că „boala” pare-se că e europeană (dacă nu chiar mondială). Bunăoară, în calitate de consumator inocent, aflam nu demult, dintr-un documentar transmis de Medika TV, că în Occident (nu, nu la noi!…) doar o mică parte dintre produsele care poartă pe etichete vorbe şi desene cu verde, frunzuliţe, copăcei, planete albastre, însemne ale reciclării şi alte icoane de gen (am zis aşa – nu iconuri, cum se poartă – cu gândul la poemul „Icoană şi privaz” de M. Eminescu) au îndărăt şi în conţinut adevăruri; în rest, doar intenţii şi interese. Iar de când cu tendinţa, destui muşterii s-au dedat în a le căuta pe rafturi, a le preţui (de altfel, sunt şi mai scumpe faţă de celelalte), a le consuma ca fiind – toate – mai ceva. Uite însă că, extinzându-se chestia asta (şi cu riscul de a friza banalul), directiva veni-va să-i împiedice pe producători & marketeri & publicitari să mai zică „prietenos cu mediul” (şi cu stomacul, ficatul, pielea etc.), „natural”, „eco”, „bio” fără certificări de la structuri independente, acreditate (altfel, se va considera înşelăciune, tratându-se ca atare!!!). Iar de-acum, noi să ne punem pe aşteptat: se va împuţina marfa aia ori (şi) se va scumpi mai mult?!

(„De vrei să-mi placi tu mie şi să te plătesc cu bucurie / Atunci tu pune-ţi frunză şi etichetă verzulie” zise un cititor postmodern de borcane şi cutii, răstălmăcind – cu obrăznicie – două versuri din „Icoană şi privaz”.)